Activitatea angiografului de la Spitalul Județean de Urgență, prioritate pentru CJ Buzău

Secția de Cardiologie a Spitalul Județean de Urgență Buzău intră într-un proces de stabilizare, după o perioadă marcată de lipsa personalului medical și dificultăți în asigurarea liniilor de gardă.

Președintele CJ Buzău, Marcel Ciolacu, a anunțat că situația s-a îmbunătățit, inclusiv prin decizia unui medic de a rămâne în cadrul spitalului și prin perspectiva atragerii unui nou specialist.

Secția de cardiologie o să mai aibă un nou medic, venit cu transfer dintr-un alt județ. Cumva s-a depășit momentul și în secția de cardiologie”, a declarat acesta.

Autoritățile au în vedere și asigurarea funcționării eficiente a angiografului, prin implicarea unor medici specializați și organizarea unei linii de gardă dedicate. „Am avut această discuție astfel încât să acoperim integral și garda, iar medicii să poată folosi angiograful, astfel încât să nu fie niciun pericol”, a mai precizat președintele CJ.

Măsurile sunt completate de investiții importante în echipamente medicale, estimate la aproximativ 10 milioane de euro, realizate cu sprijinul Ministerului Sănătății și al Consiliului Județean Buzău.