Deputatul USR de Buzău, Marius Alecsandru, a organizat în weekend o acțiune amplă de teren în Munții Buzăului, alături de colegi parlamentari și reprezentanți ai autorităților locale și centrale.
Evenimentul a avut scopul de a analiza problemele de mediu din zonă și de a discuta posibile soluții cu impact asupra comunităților buzoiene.
Printre participanți s-au numărat Violeta Alexandru, senator și fost ministru al Muncii, și Brian Cristian, deputat USR de Maramureș, precum și Dragoș Ștefănescu, director AJVPS Buzău, și Ștefan Petriceanu, președintele Obștii Sibiciu.

Una dintre temele centrale a fost controversatul proiect hidrotehnic de la Surduc, demarat în perioada comunistă și niciodată finalizat. Alecsandru atrage atenția asupra faptului că acest proiect deturnează cursul râului Bâsca Mare printr-un tunel săpat în munte, lăsând comuna Gura Teghii fără sursa sa naturală de apă.
„Se bazează pe debite din anii ’80, care astăzi sunt de zece ori mai mici. În contextul actual, nu doar că nu are niciun beneficiu real pentru producția de energie electrică, dar provoacă și un impact grav asupra mediului înconjurător”, a subliniat parlamentarul.

Participanții au dezbătut și alte teme de interes local și național: situația urșilor din România, tăierile ilegale de păduri, sursele alternative de energie, prețul energiei, educația în mediul rural și învățământul simultan.
Printre punctele vizitate s-au numărat vârful Giurgiu – unde se întâlnesc județele Buzău, Vrancea și Covasna –, lacul Siriu, dar și Conacul Maican din Gura Teghii, un obiectiv aflat în stare avansată de degradare, pentru care se dorește preluarea de către primărie în vederea restaurării.
Acțiunea a inclus și o pichetare simbolică în Gura Teghii, cu bannere prin care au fost semnalate efectele negative ale proiectului hidrologic Surduc, precum și discuții directe cu localnicii afectați.
„A fost un eveniment reușit, din care am învățat cu toții. Cel mai important este că am reușit să ascultăm oamenii și să identificăm direcții clare pentru acțiune. Vom continua dialogul cu autoritățile competente pentru implementarea soluțiilor discutate”, a declarat deputatul USR Marius Alecsandru.









