Asociația de Dezvoltare Intercomunitară „Eco Buzău 2009” a lansat campania publică „Ce lași în urma ta CONTEAZĂ!”, menită să schimbe modul în care locuitorii județului privesc și practică gestionarea deșeurilor.
Sub sloganul „Deșeurile au reguli. Le știi?”, proiectul își propune să informeze și să responsabilizeze populația privind colectarea separată, reciclarea și economia circulară un pas esențial pentru protejarea mediului și dezvoltarea durabilă.
Desfășurată în toate localitățile membre ADI, campania va cuprinde ateliere educative în școli și grădinițe, workshop-uri pentru comunități, concursuri județene precum „Juniorii Reciclării”, dar și formarea unei rețele de promotori locali ai reciclării.
O hartă interactivă cu punctele de colectare din județ va fi realizată pentru a facilita implicarea cetățenilor.
„Colectarea separată nu este doar o obligație legală, ci o responsabilitate morală. Este momentul să transformăm Buzăul într-un model național de responsabilitate ecologică”, a declarat Adrian Petre , președintele CJ Buzău.
„Vom mobiliza voluntari locali din toate comunitățile membre în cadrul acestei campanii de informare Ei vor fi ambasadorii mesajului nostru, facilitând un dialog direct și prietenos cu cetățenii, astfel încât informațiile despre colectarea separată să ajungă mai rapid și mai ușor la fiecare locuitor al județului Buzău.” a precizat directorul ADI ECO Buzău 2009, Mircea Șendruc.
Partenerii implicați – Consiliul Județean Buzău, Inspectoratul Școlar, Garda de Mediu, primării, ONG-uri, influenceri și operatori de salubritate – vor susține campania atât online, cât și prin evenimente stradale, materiale informative și acțiuni de mobilizare.








