Două femei din Pârscov, reținute pentru tentativă de tâlhărie

Două femei, în vârstă de 34 și 17 ani, din localitatea Pârscov, au fost reținute de polițiști pentru 24 de ore, fiind cercetate pentru tentativă de tâlhărie calificată, în urma unui incident petrecut la începutul acestei luni.

Potrivit informațiilor furnizate de anchetatori, fapta ar fi avut loc în seara zilei de 6 ianuarie, după ce o tânără de 18 ani ar fi fost contactată telefonic, în repetate rânduri, de persoane care îi solicitau sume de bani. În cele din urmă, victima ar fi acceptat să primească la domiciliu una dintre persoanele care o apelaseră.

Ajunse la locuința tinerei, cele două suspecte ar fi intrat fără drept în imobil și ar fi încercat să o deposedeze de bani și de telefonul mobil, recurgând la acte de violență. Tentativa a eșuat, iar cele două femei ar fi părăsit locul faptei înainte de sosirea autorităților.

Polițiștii au intervenit prompt și le-au identificat pe cele două în zona localității de domiciliu, fiind conduse la sediul unității de poliție pentru audieri. În urma administrării probatoriului, acestea au fost reținute pentru 24 de ore.

Cercetările sunt continuate sub coordonarea Parchetului, urmând a fi stabilite toate împrejurările în care s-a produs incidentul și măsurile legale ce se impun.