Fermierii din Balta Albă schimbă regulile agriculturii din cauza secetei. Culturile sunt semănate direct în miriște pentru a păstra apa în sol

Seceta schimbă agricultura în Buzău. Fermierii din Balta Albă au început să folosească tehnologii care le permit să însămânțeze culturile fără să mai are terenurile, în încercarea de a păstra cât mai multă apă în sol și de a reduce cheltuielile.

Una dintre soluțiile testate în această zonă este sistemul no-till, bazat pe o semănătoare capabilă să pregătească terenul și să introducă sămânța direct în sol, într-o singură trecere. Tehnologia este originară din Argentina și elimină o mare parte dintre operațiunile agricole necesare în sistemul convențional.

În locul succesiunii de lucrări precum aratul, discuitul și scarificarea, fermierul poate trece direct cu semănătoarea peste miriște. Utilajul deschide solul, depune sămânța și închide apoi zona lucrată, limitând astfel expunerea terenului la temperaturile ridicate și la vânt.

Pentru agricultorii din Balta Albă, avantajul principal este legat de conservarea umidității. În anii cu precipitații reduse, fiecare rezervă de apă din sol poate face diferența pentru dezvoltarea culturilor.

Robert Bobu, consilier tehnic al firmei care a importat utilajul, explică faptul că lucrările clasice pot favoriza pierderea apei prin expunerea solului. Prin tehnologia no-till, miriștea rămâne la suprafață, contribuind la protejarea terenului.

Schimbarea vine după mai multe sezoane dificile pentru agricultori. Adrian Marin, unul dintre fermierii din Balta Albă, spune că a decis să investească într-o astfel de semănătoare după patru ani în care seceta i-a afectat serios producțiile.

Utilajul reprezintă o investiție de aproximativ 300.000 de euro, însă fermierul estimează că aceasta poate fi recuperată în timp prin reducerea numărului de lucrări și a consumului de combustibil.

„Nu mai arăm, nu mai discuim, nu mai scarificăm. Efectiv, direct în orice teren”, explică Adrian Marin.

Și rezultatele obținute în acest an îi încurajează pe agricultori să continue. Ionel Marin spune că a reușit să obțină peste cinci tone de grâu la hectar, după ce în anii foarte secetoși producția ajunsese chiar la 700-800 de kilograme.

Fermierul consideră că păstrarea apei în sol este esențială în primele faze de dezvoltare ale plantelor. În lipsa ploilor, semințele pot germina, dar plantele riscă să nu reziste dacă rezerva de apă din sol este insuficientă.

Reprezentanții Direcției pentru Agricultură Județeană Buzău spun că schimbările climatice îi determină pe fermieri să caute metode prin care să reducă atât consumul de apă, cât și costurile de producție.

Potrivit directorului executiv Cosmin Florea, tehnologiile moderne pot aduce economii importante, de ordinul zecilor de procente, prin reducerea timpului de lucru, a consumului de carburant și a uzurii utilajelor.

Chiar dacă precipitațiile din acest an au oferit un răgaz agricultorilor, experiența ultimelor sezoane îi determină să se pregătească pentru noi perioade cu deficit de apă. La Balta Albă, agricultura fără arătură începe să fie privită ca o alternativă la metodele tradiționale, cu accent pe conservarea apei și reducerea costurilor.