Incendii devastatoare la Buzău, în prima zi din 2026. Două locuințe mistuite de flăcări în satele Șarânga și Scurtești

Două incendii puternice s-au produs înnprima zi din 2026 în județul Buzău, afectând locuințe din localitățile Șarânga, comuna Pietroasele, și Scurtești, comuna Vadu Pașii. Pompierii buzoieni au intervenit rapid pentru a limita pagubele și a preveni victimele.

Primul incident a avut loc în jurul orei 15:00, la o casă de aproximativ 200 de metri pătrați din Șarânga. La fața locului au fost mobilizate trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, alături de o ambulanță SMURD. Flăcările s-au manifestat generalizat, însă pompierii au reușit să localizeze incendiul și continuă operațiunile pentru lichidarea ultimelor focare. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, iar cauza probabilă urmează să fie stabilită după finalizarea intervenției.

Al doilea incendiu a izbucnit în Scurtești, în jurul orei 18:30, la o locuință cu o suprafață de aproximativ 80 de metri pătrați. Două autospeciale și o ambulanță SMURD au fost trimise la fața locului.

Pompierii au reușit să țină focul sub control și desfășoară în continuare operațiuni pentru lichidarea completă și eliminarea eventualelor focare ascunse. Nicio persoană nu a fost rănită.

Autoritățile recomandă prudență maximă și respectarea măsurilor de siguranță la utilizarea focului în gospodării, în timp ce anchetele vor stabili cauzele exacte ale incendiilor.