Incendiu violent într-o locuință din Podgoria. Bărbat de 70 de ani, transportat la spital cu arsuri grave la màini

Un incendiu izbucnit marți, 14 ianuarie, într-o locuință din comuna Podgoria, județul Buzău, s-a soldat cu rănirea unui bărbat în vârstă de aproximativ 70 de ani. Alarma a fost dată de localnici, iar pompierii buzoieni au intervenit rapid pentru limitarea pagubelor.

La sosirea echipajelor de urgență, focul se manifesta într-una dintre camerele casei, unde ardeau materiale textile pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați. Intervenția promptă a pompierilor a făcut ca incendiul să fie stins înainte de a se extinde la restul locuinței.

Bărbatul aflat în imobil a fost găsit conștient, însă a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor inferioare, precum și o intoxicație cu monoxid de carbon.

Acesta a primit îngrijiri medicale la fața locului din partea unui echipaj SMURD, fiind ulterior transportat la Spitalul Municipal Râmnicu Sărat pentru investigații și tratament de specialitate.

La intervenție au participat două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD. Potrivit primelor cercetări, incendiul ar fi fost provocat de utilizarea necorespunzătoare a unui sistem de încălzire, fără respectarea măsurilor de siguranță.