Spitalul Județean de Urgență Buzău a inaugurat vineri noul sector de Pediatrie din cadrul Unității de Primiri Urgențe, un spațiu modern destinat copiilor care ajung la spital în regim de urgență.
Evenimentul a avut loc în prezența conducerii spitalului, reprezentanților autorităților locale și județene, ai Direcției de Sănătate Publică Buzău, precum și ai partenerilor din mediul privat care au sprijinit proiectul.
Din partea Consiliului Județean Buzău au fost prezenți președintele Lucian Romașcanu, vicepreședintele Adrian Petre.
Ministerul Sănătății a fost reprezentat de Claudiu Damian, fost manager al spitalului, în prezent secretar de stat.
Spațiul a fost complet reamenajat: au fost realizate recompartimentări, lucrări de reparații interioare, modernizarea grupurilor sanitare, înlocuirea pardoselii cu linoleum medical și decorarea pereților cu picturi inspirate din povești, realizate de elevii Liceului de Arte „Margareta Sterian” Buzău.

Coordonarea artistică a fost asigurată de cadrele didactice Ana-Maria Găinușă și Ana Maria Bogleș.
Valoarea totală a lucrărilor s-a ridicat la aproximativ 90.000 lei, sumă suportată integral din fondurile proprii ale spitalului.
Proiectul a beneficiat și de sprijinul mai multor sponsori din mediul privat.
Tot în cadrul Unității de Primiri Urgențe – SMURD, au fost introduse panouri informative pentru aparținători, care explică traseul pacientului în funcție de codul de prioritate.
„Prin această investiție, Spitalul Județean de Urgență Buzău continuă procesul de modernizare și umanizare a actului medical, oferind copiilor un mediu sigur, adaptat nevoilor lor, și sprijinind totodată comunicarea eficientă cu familiile acestora.” a declarat Lucian Romașcanu, președintele CJ Buzău.
De asemenea, persoana desemnată va primi prin SMS o informare privind prezența pacientului în UPU.









