Buzoienii sunt invitați să întâmpine Noul An în aer liber, la un eveniment de amploare organizat în Parcul Crâng. Autoritățile locale pregătesc un spectacol special de Revelion, în zona Obelisc, începând cu ora 20:30.
Pe scena amplasată în parc vor urca numeroși artiști cunoscuți din muzica românească. Ei vor asigura un program divers, dedicat publicului de toate vârstele. Printre numele anunțate se numără Alexandra Panete, Teodora Bîrsan, Mădălina Ciucu, Mădălina Manolache, Traian și Valeria Ilea, Laurențiu Cazan, Nemuritorii, Emilia Ghinescu, Mario Buzoianu, Lora și Alina Eremia.
Momentul trecerii în noul an va fi marcat printr-un show de lasere menit să ofere un impact vizual puternic și o atmosferă festivă pentru cei prezenți.
Organizatorii transmit că evenimentul își propune să aducă împreună comunitatea locală, într-un cadru sigur și extrem de atractiv
Astfel, muzica live și energia scenei vor transforma Parcul Crâng într-un punct de atracție pentru buzoieni, la final de an.









