Primele roșii românești cultivate în solarii vor ajunge pe tarabele din piețe peste aproximativ șase săptămâni, însă consumatorii trebuie să se aștepte la prețuri mai mari față de anul trecut.
Fermierii spun că kilogramul ar putea ajunge la aproape 50 de lei, pe fondul cheltuielilor ridicate generate de gerul din această perioadă.
Costurile mari cu încălzirea solariilor se vor reflecta nu doar în prețul tomatelor, ci și al altor legume sensibile la temperaturi scăzute, iar majorările vor fi resimțite mai ales în preajma sărbătorilor pascale.
Buzoianul Mircea Tatu a plantat răsadurile de roșii timpurii la începutul lunii ianuarie, în cele șase solarii pe care le deține. Primele tomate sunt așteptate la începutul lunii martie, însă până atunci plantele au nevoie de o temperatură constantă pentru a se dezvolta corespunzător. „Noaptea, pe tur, o ținem la 90 de grade. E destul de fierbinte. Noi căutăm să avem o temperatură constantă”, explică fermierul.
Încălzirea solariilor presupune investiții importante. Mircea Tatu folosește două centrale termice pe bază de cocs, care funcționează continuu de aproape o lună. „Avem niște cazane foarte mari, suficiente cât să facem față la orice fel de temperatură. Costurile, într-adevăr, sunt destul de ridicate. Pe frigul acesta s-a consumat peste o tonă pe zi și noapte”, spune legumicultorul.
Cantitatea de combustibil consumată este deja de ordinul zecilor de tone și ar putea crește dacă nopțile vor rămâne la fel de reci. „Cu cât temperatura este mai scăzută, cu atât costurile cresc. E o diferență de 700 de lei pe zi și pe noapte”, precizează Mircea Tatu.
Dacă în urmă cu doi ani primele roșii erau vândute cu 37 de lei kilogramul, anul trecut prețul a crescut cu zece lei, iar în acest sezon este așteptată o nouă majorare. „Costurile nu au crescut doar cu încălzirea, au crescut din toate părțile: cu forța de muncă, cu impozitele, au crescut pe toate liniile”, mai spune fermierul.
În lipsa unor sisteme performante de încălzire, micii producători caută soluții alternative sau amână plantarea. George Fifere a ales să încălzească parțial solariile cu surse alternative. „Am început să plantăm răsadurile, dar fiind temperaturi extreme, am venit cu o sursă de căldură. Deocamdată punem puține, pentru că costurile de producție sunt foarte mari”, explică acesta.
Pentru a reduce cheltuielile, fermierul spune că apelează și la alte metode de încălzire. „Consumăm aproximativ opt tone de lemne pe lună. Așa am diminuat costurile și venim pe piață mai târziu, ca să fie rentabil”, adaugă George Fifere.
Producătorii estimează că, în această primăvară, prețurile legumelor vor fi în general cu unu-două lei mai mari față de anii anteriori, cu excepția verdețurilor, care ar putea rămâne la același nivel.









