Compania de Apă Buzău sistează temporar furnizarea, în satele Fântânele și Vârf din cadrul
UAT Năeni, pe 26.02.2026, în intervalul orar 08.00-11.00, respectiv 11.00-15.00.
Oprirea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de igienizare la rezervoarele de stocare din localitățile Fântânele și Vârf, din cadrul UAT Năeni,
„La reluarea furnizării, există posibilitatea ca apa să înregistreze valori mai mari ale parametrului turbiditate, situație în care robinetul trebuie lăsat deschis timp de câteva minute, pentru ca apa să revină la caracteristicile normale de potabilitate.
Dacă situația persistă, sunați la Compania de Apă S.A. Buzău și o echipă de lucru specializată se va deplasa în zonă pentru a soluționa problema sesizată. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Compania de Apă în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție. În vederea evitării eventualelor efecte negative cauzate de lipsa apei, Compania de Apă Buzău le recomandă utilizatorilor afectați să-şi creeze rezerve de apă potabilă pentru perioada de întrerupere.” se precizează într-un comunicat transmis de Compania de Apă Buzău.









