Scorpioni în Colți, județul Buzău. Fenomenul, tot mai vizibil în verile caniculare

Zeci de exemplare de scorpion carpatin au fost observați în ultimele zile printre pietrele fierbinți și vegetația uscată din zona Colți, județul Buzău.

Specia, întâlnită în Carpații de Curbură, nu e periculoasă pentru oameni – înțepătura e comparabilă cu cea a unei viespi.

Pe timp de zi, scorpionii stau ascunși sub pietre. Noaptea ies la vânătoare, hrănindu-se cu insecte mici. Colorația variază de la negru la galben cafeniu, iar dimensiunea lor ajunge la 4 cm.

Zona face parte din Geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului”, unde rocile vulcanice oferă habitatul ideal pentru această specie endemică.

Fenomenul devine tot mai vizibil în verile caniculare, dar nu reprezintă un pericol pentru turiști sau localnici.