Ceea ce ar fi trebuit să fie o noapte de distracție s-a transformat într-o tragedie cumplită pentru cinci tineri din Calvini. La doar câțiva kilometri de casă, mașina în care se aflau a ieșit de pe carosabil și s-a lovit violent de un cap de pod. Șoferul de doar 23 de ani, a murit pe loc. Era la volan, deși nu avea permis.
Era ora 4:30 dimineața, iar liniștea din comuna Calvini a fost spulberată de sunetul unui impact devastator, după ce mașina scăpată de sub control s-a izbit violent de un cap de pod. Localnicii s-au trezit speriați și au cerut ajutor la 112.
Salvatorii ajunși la locul accidenrului au văzut o scenă de coșmar
Răniții au fost scoși cu greu dintre fiarele contorsionate de către echipele de descarcerare, mașina fiind grav avariată.
Alți patru pasageri din mașina distrusă cu vârste între 16 și 23 de ani, au ajuns cu răni grave la spital.
În satul Calvini, oamenii sunt în stare de șoc după producerea tragediei.
Anchetatorii au deschis dosar penal pentru a elucida circumstanțele în care s-a produs tragedia.”Din primele date de la fața locului a reieșit că autoturismul condus pe direcția Calvini către Cislău, de un șofer de 23 de ani, din Calvini, ar fi pierdut controlul asupra direcției și ar fi intrat în coliziune cu un cap de pod. Accidentul s-a soldat cu decesul șoferului și cu rănirea a patru tineri cu vârste cuprinse între 16 și 23 de ani, din Calvini și Cătina, pasageri ai autovehiculului. Persoanele rănite au fost preluate de ambulanță pentru îngrijiri medicale.În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.” au precizat reprezentanții IPJ Buzău.