Tânără din Constanța, exploatată prin metoda „loverboy”. Un bărbat din Buzău, arestat pentru proxenetism

Un dosar de proxenetism instrumentat de polițiștii din Buzău a dus la arestarea preventivă a unui bărbat de 30 de ani. Acesta este acuzat că, în perioada 2025-2026, ar fi determinat o femeie de 28 de ani, din Constanța, să practice prostituția, folosindu-se de metoda „loverboy”.

Potrivit anchetatorilor, activitatea tinerei s-ar fi desfășurat în apartamente închiriate în Buzău și Bacău. Bărbatul ar fi avut un rol activ în organizarea acestei activități, ocupându-se de promovarea anunțurilor online, stabilirea tarifelor și protejarea femeii.

Din cercetări a reieșit, susțin polițiștii, că bărbatul ar fi obținut aproximativ 30.000 de lei din foloasele rezultate în urma activității tinerei.

Ancheta a intrat într-o nouă etapă pe 29 septembrie, când polițiștii Biroului de Investigații Criminale al Poliției municipiului Buzău, coordonați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Buzău, l-au depistat pe suspect și l-au dus la audieri.

În urma probelor administrate, acesta a fost reținut pentru 24 de ore, sub acuzația de proxenetism. Pe 30 septembrie, suspectul a fost prezentat în fața procurorilor, iar ulterior instanța a analizat propunerea de arestare preventivă.

Judecătorul de drepturi și libertăți a decis emiterea unui mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Conform unor surse, persoana cercetată în acest dosar ar fi Gigel Mărgărit.

Ancheta continuă, urmând să fie stabilite toate împrejurările și întreaga activitate infracțională. În această etapă a procedurii, persoana cercetată beneficiază de toate drepturile și garanțiile prevăzute de legislația în vigoare, precum și de prezumția de nevinovăție.