Consiliul Județean Buzău organizează ediția a XI-a a „Festivalului Cârnaților de Pleșcoi, pe 27,28 și 29 septembrie 2024

Consiliul Județean Buzău, Asociația „Ținutul Buzăului”, Primăria Berca și Băcănia lui Nea’ Ticu organizează, în acest weekend, ediția a XI-a a „Festivalului Cârnaților de Pleșcoi”. Evenimentul va avea loc în zilele de 27, 28 și 29 septembrie, în zona târgului comunal din Berca.

Vizitatorii vor putea savura celebrii cârnați de Pleșcoi, pregătiți cu dragoste și pasiune, alături de pastramă și alte delicii locale. Vor fi organizate ateliere culinare unde Nea’ Ticu, unul dintre cei mai vechi producători de cârnați de Pleșcoi, va dezvălui o parte din secretele preparării cârnaților.

Totodată, buzoienii își vor putea achiziționa, de la producătorii și comercianții prezenți la eveniment, preparate din carne, brânzeturi, legume, plăcinte și alte bunătăți.