Muzeul Județean Buzău organizează un atelier de autocunoaștere și dezvoltare personală intitulat „Călător în lumea emoțiilor”

Muzeul Județean Buzău, organizează    în perioada 9 decembrie 2023 – 29 ianuarie 2024, atelierul de autocunoaștere și dezvoltare personală „Călător în lumea emoțiilor”.

Proiectul face parte din programul de implicare socială al muzeului, inițiat în anul 2018, și se înscrie pe linia comunicării patrimoniului în scop educativ.

Atelierele propuse se adresează copiilor și adolescenților, iar tematica abordată include: gestionarea emoțiilor negative, empatia și prevenirea bullyngului, emoțiile disfuncționale și consumul de droguri.

Workshop-urile se vor derula la sediul muzeului, în sala „Ocolul lumii pe jos. Povestea celor 497 perechi de opinci”. Acestea vor fi coordonate de către Daniel Drâmbu, consilier vocațional și muzeograf în cadrul Muzeului Județean Buzău.

Atelierele sunt structurate astfel:
Analiza diferitelor tipuri de emoții;
Identificarea emoțiilor disfuncționale și strategii de reducere a intensității acestora;

Exersarea unor tehnici de autocunoaștere și relaționare;
Gândirea rațională și emoțiile pozitive.