Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” s-a încheiat vineri, 8 noiembrie, marcând o ediție importantă prin extinderea sa la nivel internațional. Organizat de Teatrul „George Ciprian”, cu sprijinul Consiliului Județean Buzău, în perioada 2-8 noiembrie, evenimentul a atras peste 1500 de spectatori și a oferit un program diversificat, cu 9 spectacole desfășurate pe parcursul a șapte zile.
Anul acesta, festivalul a reunit peste 100 de tineri artiști din România, Republica Moldova și Turcia, prezentând montări curajoase și facilitând schimbul cultural international.
În ultima zi a evenimentului, pe scena Teatrului „George Ciprian” a urcat trupa Teatrului Ahmet Vefik Pașa Bursa Devlet Tiyatrosu din Turcia. Spectatorii au asistat la tragedia „Othello” de William Shakespeare, în regia lui Vlad Trifaș, un spectacol intens ce explorează teme precum iubirea, gelozia și trădarea.
Festivalul a reușit, și la această ediție, să ofere publicului buzoian un maraton de șapte zile teatrale, cu producții extrem de variate, de la comedie la tragedie, abordând teme precum vulnerabilitatea, relațiile interumane și societatea contemporană.
În cadrul celei de-a XI-a ediții a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”, juriul de specialitate alcătuit din Mihaela Rus (actriță și manager al Teatrului „Toma Caragiu” din Ploiești), Andrada Chiriac (scenografă) și Andreea Telehoi (teatrolog), a acordat următoarele premii:
Premiul pentru Cel mai bun spectacol – „Liliom” de Ferenc Molnár, regia Andrei Huțuleac, producție Teatrul Republican „Luceafărul”, Chișinău, Republica Moldova;
Premiul pentru Cel mai bun actor – Sinkó Ferenc pentru rolul Radomil Seretlean din spectacolul „0 Grade cu Soare”, dramaturgie Filip Odangiu și Diana Aldea, regia Filip Odangiu, producție Centrul de Creație „Maidan” Cluj-Napoca;
Premiul pentru Cea mai bună actriță – Bianca Cuculici pentru rolurile Murașkina și Ea din spectacolul „Dragoste” după „Povestiri” de A.P. Cehov, regia Andrei și Andreea Grosu, producție Teatrul „Anton Pann” Râmnicu-Vâlcea;
Premiul Special al Juriului – I se acordă lui Alex Ștefănescu, „cel mai celebru artist necunoscut”.
Evenimentul nu ar fi fost posibil fără sprijinul constant al Consiliului Județean Buzău și al sponsorilor locali, care au înțeles importanța încurajării tinerilor artiști și a creșterii accesului publicului la producții teatrale valoroase.
Organizatorii adresează mulțumiri deosebite tuturor partenerilor, invitaților speciali și trupelor participante, pentru contribuția lor la reușita unei ediții memorabile a Festivalului „Săptămâna Teatrului Tânăr”. Succesul ediției din acest an se datorează și efortului și entuziasmului zecilor de voluntari buzoieni, care au asigurat o organizare impecabilă și o experiență memorabilă pentru toți participanții.
Prin prezența artiștilor din alte țări, festivalul a contribuit și la promovarea Buzăului ca centru cultural, atrăgând atât locuitori ai orașului, cât și iubitori de teatru din regiune, care au avut oportunitatea de a descoperi producții internaționale deosebite.
Privind spre viitor, Festivalul „Săptămâna Teatrului Tânăr” își propune să continue această colaborare internațională, îmbogățind peisajul cultural local și susținând capacitatea teatrului de a crea punți de legătură între generații de artiști.
Mai multe informații la www.teatrulgeorgeciprian.ro și pe platformele social media, Facebook și Instagram.