Primăria Buzău demarează cea de-a șasea etapă de dezinsecție la sol pe domeniul public

În perioada 29 August 05 Septembrie 2024 Primăria Buzău prin RER SUD, în calitate de unic operator desemnat pentru prestare a activităţilor de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare de pe domeniul public, desfășoară a șasea etapă de dezinsecție la sol pe domeniul public din municipiul Buzău

• Acţiunea de dezinsecție se defășoară conform Planului Unitar de Acțiune și a prevederilor Caietului de
Sarcini

Acţiunea se va realiza etapizat, în tot municipiul Buzău.

Activităţile de dezinsecție se vor desfășura în perioada 29 August 05 Septembrie 2024, în intervalul
orar 05:00 – 10:00. Pe perioada de execuție a dezinsecției, cetățenii sunt rugaţi să nu tranziteze/staționeze în zonele de acțiune.

În cazul în care condiţiile meteo vor fi nefavorabile, activitatea va fi decalată, urmând a comunica opiniei publice perioada de execuție a lucrărilor.

În parcurile mari din Municipiul Buzău: Parcul Crâng, Parcul Tineretului și Parcul Marghiloman,
precum şi în parcurile mici: Hașdeu, Prefectură, Sf. Îngeri, Aleea Romaniței, Vasile Voiculescu,

Activitatea de dezinsecţie pentru combaterea ţânţarilor se va desfășura în data de 30 august.

Substanța folosită: Flytrin-Substanța este avizată de Ministerul Sănătății și deține

Fişă tehnică de securitate.
Substanța se folosește în conformitate cu informațiile din prospectul produsului sau din Avizul Ministerului.

Cadrul legal

RER SUD S.A. desfășoară pe raza municipiului Buzău acțiuni de dezinsecție, dezinfecție și deratizare
în baza Contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activității de dezinfecție, dezinsecție și deratizare, componentă a serviciului de salubrizare în Municipiul Buzău nr. 66088/24.04.2023, încheiat cu Municipiul Buzău.

În baza acestui contract, RER SUD S.A. acţionează în calitate de Operator al serviciului de salubrizare, în sfera activităților de dezinfecție, dezinsecție și deratizare și se supune prevederilor Caietului de Sarcini şi Regulamentului de organizare și funcționare, anexe la contractul mai sus menționat, precum și prevederilor legale aplicabile.