Spitalul Județean de Urgență Buzău anunță înființarea Compartimentului de Neurochirurgie, structură destinată, în primul rând, tratării pacienților cu accident vascular cerebral (AVC) și a pacienților cu politraumă, din accidente rutiere.
Noul Compartiment de Neurochirugie se află în cadrul secției de Chirurgie Generală și are în structură 5 paturi. În prezent, compartimentul funcționează cu doi medici care au fost încadrați luna trecută, în urma unui concurs organizat de Spitalul Județean Buzău. Este vorba despre dr. Ana Maria Ene, medic specialist neurochirurg, o tânără născută în Buzău care a efectuat rezidențiatul la Spitalul Universitar și a dorit să profeseze la Buzău, și dr. Ștefan Rotărescu Anișor, tot buzoian, medic specialist care a efectuat rezidențiatul la un spital din București.
Cei doi medici oferă consultații de specialitate pacienților care ajung la Unitatea de Primiri Urgențe, însă, din luna septembrie, vor intra și în sala de operație. Spațiul în care funcționează noul compartiment este în curs de amenajare și va fi gata în toamnă, când la Spitalul Județean de Urgență este așteptat să mai vină încă un specialist, un medic primar neurochirurg care, în prezent, lucrează la Spitalul Universitar din Capitală.
Claudiu Damian, manager S.J.U. Buzău:„Compartimentul de Neurochirurgie a fost visul meu imediat după ce am venit la Spitalul Județean, pentru a preîntâmpina multe probleme, pentru a veni în sprijinul pacienților care, de fiecare dată, erau nevoiți să aștepte intervale de timp destul de mari pentru a fi transferați sau doar pentru un consult.
Înființarea unei secții de Neurochirurgie la Buzău reprezintă o necesitate și o mare realizare pentru buzoieni și pentru Spitalul Județean, în condițiile în care aici ajung victimele accidentelor rutiere, care au nevoie de intervenții în regim de urgență, în contextul în care pe DN 2 E85, care tranzitează județul, se petrec frecvent astfel de evenimente.”
Compartiment Relații Publice