Mai multe primării din județul Buzău, amendate de comisarii Gărzii de Mediu, pentru gestionarea deficitară a deșeurilor

Mai multe primării din județul Buzău au fost amendate de inspectorii Gărzii de Mediu pentru neimplicare în gestionarea deșeurilor. La Pârscov, curtea fostului CAP a devenit depozit de gunoi.

Comisarii Gărzii de Mediu Buzău au descins, zilele trecute, în comuna Pârscov, în urma unei sesizări care arăta că în comună deșeurile reciclabile și cele menajere, strânse din gospodăriile localnicilor, ajung să zacă pe un teren din localitate.

În fotografiile publicate de instituția buzoiană de control apar mormanele de gunoi care sufocă un ansamblu de clădiri.  La 50.000 de lei s-a ridicat sancțiunea primită de adminitrația locală.

Potrivit primarului din Pârscov, terenul respectiv a aparținut fostului CAP (Cooperativa Agricolă de Producție n.r.) și acum nu mai este folosit. Perimetrul respectiv fusese transformat în depozit pentru deșeuri chiar de către societatea de salubrizare din localitate.

“Serviciul de salubrizare strânge deșeurile de la populație și acolo le sortează, pentru că omul nu le sortează de acasă cum trebuie. Așa că angajații serviciului le scot din sac acolo, dau PET-urile, cartoanele la o parte, le ambalează și le duc mai departe”, a explicat primarul Mihai Daniel.

Acesta a mai transmis că a plătit amenda primită de la Garda de Mediu și le-a comunicat angajaților serviciului de salubrizare că urmează să identifice un teren de care se pot folosi pentru a evita astfel de probleme.

În ultimele zile, au fost amendate de comisarii Gărzii de Mediu Buzău încă două primării, pentru depozite ilegale de deşeuri depistate în urma unor controale. Una dintre sancțiuni a fost aplicată Primăriei Glodeanu Silistea, după ce comisarii au depistat ”aceleaşi depozite de deşeuri amestecate – de grajd, menajere, reciclabile şi resturi vegetale – care au fost identificate şi la controlul anterior din anul 2022”.

”Deoarece UAT Glodeanu Silistea nu a realizat măsura impusă anterior privind desfiinţarea depozitelor de deşeuri neconforme (…) comisarii de mediu au aplicat sancţiune contravenţională – amendă, în valoare de 50.000 lei UAT Glodeanu Silistea. S-a impus măsura salubrizării terenului afectat de depunerile de deşeuri cât şi transportarea deşeurilor la agenţi economici autorizaţi în vederea valorificării/ eliminării acestora”, a transmis Garda de Mediu Buzău.

Săptămâna trecută, au fost găsite mormane de gunoaie de tot felul în trei sate din comuna Smeeni.