VIDEO Martor-cheie la Padina: un cioban a văzut momentul în care drona a fost doborâtă de un F-16

Un cioban din comuna buzoiană Padina a fost martor la momentul în care drona care pătrunsese în spațiul aerian al României a fost interceptată și doborâtă de un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române.

Aflat cu turma la păscut, bărbatul spune că a auzit zgomotul avioanelor de luptă, a privit spre cer și a văzut aparatul de zbor în clipa în care a fost lovit.

Potrivit martorilor, ciobanul a alertat autoritățile și i-a condus pe militarii implicați în operațiunea de căutare către zona în care a observat că au căzut fragmentele dronei. În timpul verificărilor, acesta ar fi descoperit și tubul proiectilului lansat de aeronava F-16, ridicat ulterior de anchetatori.

În perimetrul cuprins între Padina și Pogoanele au fost mobilizate efective ale Armatei, Jandarmeriei, Poliției și Inspectoratului pentru Situații de Urgență, care au continuat cercetările pentru identificarea tuturor componentelor dronei. Accesul în zonă a fost restricționat pe durata intervenției.

Ministerul Apărării Naționale a anunțat că drona a fost detectată vineri dimineață, la ora 9:39, după ce a pătruns în spațiul aerian național pe direcția Sulina – Brăila – Fetești – Buzău. La ora 11:02, un avion F-16 al Forțelor Aeriene Române a lansat racheta de interceptare, distrugând ținta deasupra unei zone nelocuite din apropierea comunei Padina.

Comandantul operațiunii, generalul Gheorghe Maxim, a declarat că ținta a fost clasificată drept ostilă imediat după pătrunderea în spațiul aerian românesc și că, anterior intervenției aeronavei românești, avioane Eurofighter Typhoon italiene au încercat interceptarea, fără ca racheta lansată să își atingă ținta.
Fragmentele recuperate urmează să fie expertizate pentru stabilirea provenienței dronei, iar autoritățile continuă investigațiile privind circumstanțele incidentului.