Doi jandarmi din Buzău, frați gemeni care cu greu pot fi deosebiți, au grijă de doi câini, culmea, și ei tot frați, aproape identici. La început, câinilor le era greu să își recunoască dresorii, dar și invers. În misiuni, nu de puține ori apariția echipajelor identice produce confuzii.
Povestea gemenilor de la Inspectoratul Județean de Jandarmi a început pe 25 ianuarie, când cei doi frați, angajați ai unității de la Buzău din 2006, au mers la Centrul Chinologic ”Dr. Aurel Greblea” din Sibiu pentru a-și primi cei doi câini pe care urma să-i dreseze.
Fără să reprezinte un criteriu de repartizare faptul că sunt gemeni, cei doi jandarmi au primit în grijă doi câini care la rândul lor seamănă perfect unul cu celălalt, Esu și Epu.
”Câinii fac parte din rasa ciobănesc belgian, sunt frați ca și noi, gemeni, mâine fac cinci luni”, spune plutonier adjutant Cătălin Șandru.
Acum, după aproape o lună de conviețuire, atât jandarmii cât și câinii au reușit să se cunoască și să colaboreze foarte bine. Misiunea lor este dresajul în vederea participării la misiuni de patrulare și intervenție, astfel că cei patru au zilnic program de jocuri și activități.
”Dacă te răstești sau ai o zi mai proastă el simte lucrul ăsta, lucrează mai greuț, dar în mare parte sunt niște câini care prind repede”, declară plutonier adjutant Mădălin Șandru, IJJ Buzău.
Situația pe cât este de neobișnuită pe atât este de hazlie. La început, inclusiv câinilor le era greu să-și deosebească dresorii, nu doar celor doi jandarmi să-și recunoască patrupedul.
”Animalele de serviciu sunt de un real folos în misiunile noastre. De altfel, sunt anumite misiuni în care ei sunt folosiți cu precădere, mă refer aici la misiuni de asigurare care se desfășoară pe o zonă întinsă, precum și în situații de acțiuni speciale, de intervenții din sfera celor ce le revin jandarmilor”, a declarat colonel Virgil Cueru, comandant IJJ Buzău.
Cei doi jandarmi au fost implicați în mai multe momente amuzante de-a lungul timpului.
”Eram de serviciu pe zona Crâng, eu cu un coleg pe o parte, fratele cu alt coleg, pe altă parte. Am legitimat o persoană, această persoană a trecut pe cealaltă parte și s-a întâlnit cu fratele. L-a legitimat și el, iar el, cică, ce faci mă legitimezi de două ori?”, povestește Cătălin Șandru.
Cei doi pui sunt în perioada de pregătire, așa că se mai întâmplă să își mai încurce instructorii. Chiar dacă a trecut abia o lună de când s-au cunoscut, cei doi jandarmi sunt convinși să vor să-și păstreze noii prieteni și după ce patrupedele își vor încheia activitatea la Inspectoratul Județean de Jandarmi.