Investesc sume foarte mari în recondiționarea unor batrâne mașini, unele uitate cu anii prin garaje, pentru a le aduce din nou în atenția publicului. Sunt, în mare parte, oameni de afaceri, unii proprietari de service-uri auto.
Buzoienii din grupul select al colecționarilor de mașini clasice se întâlnesc periodic pentru a face schimb de experiență, soluții tehnice, piese și povești.
Sunt zeci de întruniri naționale și internaționale în fiecare an unde proprietarii de vehicule clasice schimbă impresii, piese și adună aprecieri. Numai în județul Buzău anual sunt cel puțin trei ocazii în care pasionații mașinilor retro se întâlnesc pentru a-și etala bijuteriile.
Lilică Dedu conduce de mai mulți ani clubul Retro Mobil din Buzău. Este un împătimit mecanic auto care şi-a descoperit o pasiune din a revitaliza maşini pe care le conduceau părinții și bunicii.
Lilică Dedu deţine un service auto, la ieşirea din oraşul Buzău, ”laboratorul” în care transformă vechile maşini în adevărate bijuterii.
Prima sa creaţie este un Oltcit decapotabil. A doua maşină recondiţionată în atelierul auto a fost un MG, o maşină extravagantă, iar a treia, tot un MG TD, fabricat în 1952, adus din Olanda.
”Costă foarte mult restaurarea unei maşini. Poate varia între 25.000 şi 50.000 de euro. Preţul diferă în funcţie de fiecare maşină în parte: de originalitate, de cât de bine este întreţinută şi de cât de bine merge”, declară Lilică Dedu.
Lilică Dedu spune că restaurarea poate ajunge să coste chiar de trei, patru ori preţul de achiziţie al unui astfel de model dar pe lângă asta mai sunt cheltuielile pentru combustibil, piese de schimb.
”Costurile sunt pe măsură dar odată făcută mașina nu mai ai nevoie de alte costuri suplimentare decât să zicem de mentenanță, schimb de ulei, plăcuțe de frână. Noi de obicei salvăm mașinile și acolo unde le găsim încercăm să convingem proprietarii să le vândă pentru a le restaura astfel încât să le prelungim viața”, spune Lilică Dedu.
Piesele de rezistenţă ale colecţiei sale sunt două automobile decapotabile model MG, britanice, vechi de peste o jumătate de secol.
În colecția sa au mai intrat apoi un bătrân Citroen fabricat în 1938, model folosit de oficialităţi, în perioada celui de-al Doilea Război Mondial, şi un Plymouth Belvedere, din 1956. Cu acesta din a câştigat anul trecut locul doi la Raliul Carpaţi Retro, pornit din Bucureşti şi cu linia de sosire la Chişinău.
Prahoveanul Tudor Adrian Nicolae a intrat recent în clubul colecționarilor de mașini clasice. Deține un mic atelier auto în Sinaia unde își cosmetizează achizițiile. Prima a fost un Renault 12 SLE 1972 cumpărat de la un cetățean din Madrid.
”Este o pasiune costisitoare care necesită și suport din partea familiei. Necesită răbdare, mult timp. Nu am tras linie dar cred că m-a costat undeva peste 8.000 de euro cu achiziție cu tot, în condițiile în care a fost o mașină foarte bună. Nu s-a intervenit la tinichigerie, motorul este original, neumblat la el”, spune Tudor Adrian Nicolae, din Sinaia.
Daciile vechi de peste patru decenii au intrat și ele în categoria mașinilor retro și din ce în ce mai mulți colecționari se arată interesați de cumpărararea și restaurarea lor. Cea mai simplă intervenție costă aproximativ 4.000 de euro.
Brașoveanul Gheorghiţă Alexe, originar din Buzău, deţine 13 Dacii vechi de peste 40 de ani, iar cu una dintre ele a parcurs anul trecut mii de kilometri prin marile capitale ale Europei.
„Proprietarul cerea 2.500 de euro pe ea. Am negociat şi i-am dat 8.000 de lei. Avea doar 32.000 de kilometri. Maşina arăta foarte bine şi am venit pe roţi de la Vâlcea. Am ţinut-o un an cu vopseaua originală după care am dus-o la un atelier specializat, din Bucureşti, unde am vrut să o revopsesc pentru că mai avea mici zgârieturi. Un an şi jumătate a durat recondiţionarea ei “, declară Gheorghiţă Alexe.
Dacă ar vrea să o vândă, ar cere pe ea peste 10.000 de euro, pentru că restaurarea ei conform normelor, spune Alexe, i-a multiplicat valoarea.