Într-o lume în care legumele arată impecabil, dar nu mai au gust, găsirea unei roșii cu aroma de altădată, ca cele din grădina bunicilor, a devenit o raritate. Totuși, la sat, direct de la micii producători, mai există speranță.
Acolo unde pământul este lucrat cu răbdare, din semințe vechi, cu îngrășământ natural de la stână și fără graba agriculturii industriale, roșiile încă își păstrează sufletul.
În grădina lui Ilie Matei, din comuna Smeeni, roșiile poate nu au forma perfectă, dar compensează prin ceea ce contează cu adevărat: gustul autentic.
Sunt roșii care te poartă cu gândul la verile copilăriei, la mesele din curtea bunicilor și la aroma inconfundabilă a roadei crescute cu grijă.
Bătrânul legumicultor știe că o roșie are nevoie de timp, de soare și de răbdare. Trebuie lăsată să crească în ritmul ei și consumată cât mai repede după ce a fost culeasă, doar așa își păstrează savoarea deplină.
În grădina sa, încă mai cresc soiuri vechi, zemoase, precum „inima de bou”, cu gust intens și parfum discret.
„Dacă gustăm, e ceva… cum e pepenele: și dulce, ca să știți”, spune domnul Ilie, cu mândrie.
Unul dintre secretele sale este îngrășământul natural, aplicat cu măsură și pricepere.
„Folosim gunoi uscat, de la oile din turmă. De cal nu se pune, că are sare multă și strică. Aducem de la stână. Și mâncăm doar din grădina noastră. Așa e cea mai bună roșie. Cele din comerț nu sunt bune”, explică el.
În Smeeni, Ilie Matei este cunoscut de toți drept un adevărat meșter al legumelor. De zeci de ani îngrijește pământul cu răbdare și dragoste, iar rodul muncii sale se vede în fiecare roșie coaptă, în fiecare ardei ori vânătă crescută în grădina lui.
