Băuturile cu eticheta „One Beer Later” se găsesc în baruri, pub-uri, restaurante și în magazine online, dar și la festivalurile de profil.
Francezul François D’Hollander a condus cea mai mare fabrică de malţ din sud-estul Europei, care funcţionează la Buzău. În 2018, s-a asociat cu un buzoian, Robert Stan, pentru a deschide prima fabrică de bere artizanală din județul Buzău.
S-au întâlnit la o bere, după un concurs de motociclism off-road. De atunci, după câteva alte întâlniri, au ajuns la ideea de a începe o afacere împreună.
”Lucrăm împreună și producem din 2018 bere, aici, la Buzău, cu apă de la Buzău, cu malțul de la Soufflet Buzău, și cu multă pasiune, în primul rând. Suntem de trei ani pe piață iar majoritatea clienților sunt din București. Reușim să introducem și în provincie berea artizanală iar lumea chiar începe să facă diferența între această bere și cea industrială. Nu folosim niciun chimical și acest lucru este foarte important”, spune François D’Hollander.
În făbricuţa celor doi prieteni, o hală cât jumătate dintr-o sală de sport, aflată la ieșire din Buzău spre Spătaru, se produc mai multe sortimente de bere artizanală. Este o fabrică de bere ca toate celelalte, numai că la o scară mică. În această hală este asigurat tot circuitul de producţie, de la fierberea mustului din malţ şi hamei, până la îmbuteliere.
Berea produsă în Buzău de Francois și Robert este mult mai la gustoasă şi de aromată decât cea pasteurizată, produsă la scară industrială. Se vinde în localuri din toată ţara, dar mai ales în București, acolo unde apetitul pentru berea artizanală este mai ridicat decât în provincie.
”Noi, românii, suntem pionieri în a bea acest tip de bere și lumea încă preferă cu ce e obișnuit în ani. Rămâne ca lumea să se împartă. În orașele mari, ca București, acest gen de bere se vinde chiar și la bidon. Te duci la magazin, spui ce bere vrei, pune frumos în bidon și o bei acasă. Dar bei o bere bună, care nu-ți produce dureri de burtă a doua zi”, declară Robert Stan, partenerul lui Francois D’Hollander.
Cu aproape 10.000 de litri de bere produși într-o lună, One Beer Later se găsește, în acest moment, în peste 120 de locații HoReCa din București și din țară, în orașe precum Buzău, Timișoara, Cluj, Sibiu, Iași, Pitești, Târgu Mureș sau Târgu Neamț.
Și rețelele de hypermarketuri Kaufland, Auchan și Carrefour includ la raft berea artizanală de la Buzău. În plus, iubitorii de bere bună pot găsi berea „One Beer Later” în baruri, pub-uri, restaurante sau în magazine online, dar și la festivalurile din capitală și nu numai.
Berea francezului produsă în Buzău este cel puţin la fel de gustoasă şi de aromată ca a celor din Occident. Ce o diferenţiază este faptul că e mai ieftină. Se vinde în localuri din toată ţara, la preţuri care variază între 8 şi 12 lei, în funcţie şi de adaosurile distribuitorilor. Brandul are mai multe varietăți, cum ar fi Rock’N’Beer, Jos Pălăria, Einstein is Wrong sau Wooow.
Recent, cei doi asociați au primit un oaspete deosebit în fabrica lor de bere. Este vorba despre ambasadoarea Franței la București, Laurence Auer. Diplomatul a mai vizitat și alte firme din județ cu acţionari francezi, între care și grupul Malţ Soufflet.