De Ziua Națională a Produselor Agroalimentare Românești, Direcția Agricolă a organizat o prezentare cu ajutorul mai multor producători locali. La standurile de promovare, vizitatorii au putut gusta din preparatele aduse exclusiv de investitori buzoieni. Aceștia și-au adus cele mai bune preparate, realizate după rețete vechi și tot mai căutate de gurmanzi.
Covrigii de Buzău, pâinea de Rușețu sau cârnații de Pleșcoi sunt doar câteva dintre bunătățile care au încărcat mesele și au făcut deliciul buzoienilor, cu ocazia Zilei naționale a produselor agroalimentare românești.
Evenimentul a fost organizat de Direcția Agricolă din Buzău, care a adus la sediul instituției producătorii din întreg județul. Aceștia au adus la degustare produsele tradiționale pe care le fabrică.

Județul Buzău se bucură de o gamă largă și bogată de produse tradiționale, peste 40 de preparate având etichete de produse autentice și autorizate. Alte trei sunt în curs de avizare, însă produse mai puțin cunoscute de buzoieni vor fi aduse în atenție gurmanzilor, în viitorul apropiat.
La evenimentul găzduit, joi, de Direcția Agricolă au fost prezenți mai mulți producători din județ, care au avut ca obiectiv, pe lângă valorificarea produselor tradiționale pe care le-au adus spre degustare, să promoveze piața agroalimentară românească, dar și să câștige încrederea consumatorului.
Ziua națională a produselor agroalimentare românești a fost sărbătorită pentru prima dată pe 10 octombrie 2017.
Organizatorii au anunțat că, în continuare, brand-urile buzoiene continuă să dea lovitura pe piața de profil. Anul viitor, Direcția Agricolă intenționează să organizeze o prezentare cu vânzare pentru publicul larg.