Este la îndemâna oricui să constate, atunci când face cumpărături din supermarketuri, că cel puțin în sectorul de legume şi fructe domină produsele din import. În timp ce retailerii susțin că sunt deschiși colaborării cu producătorii locali, aceștia spun că au motive întemeiate să ocolească marile lanțuri de magazine.
Grădinarii din Buzău spun că ar ieși în pierdere dacă ar accepta să-și vândă en-gros producția de legume și zarzavaturi către retaileri, deoarece vor prețuri foarte mici și sunt extrem de selectivi cu marfa.
Ghiorghe Chiriță produce în această perioadă sute de kilograme de ceapă verde, pe care o vinde în piață la 2 lei legătura cu patru sau cinci fire.
A încercat să o dea unui lanț de supermarketuri, însă a abandonat negocierile când a aflat prețul de nimic pe care urma să-l obțină.
”Mi-au cerut să le duc ceapă una și una, la niște prețuri foarte mici. Eu nu pot să-i dau lui cu 50 de bani legătura iar el să o vândă cu 2 lei”, spune Ghierghe Chiriță.
La fel de prost s-au încheiat și discuțiile pentru vânzarea salatei și a ridichilor produse de buzoian în solarii.
Dacă ar fi acceptat să le vândă supermarketurilor marfa, spune fermierul buzoian, ar fi scos mai puțin decât a investit în grădinarit din toamna și până în prezent.
”Își permit să aducă din străinătate pentru că în afară sunt subvenționați, investesc în plante până a le duce la vânzare și fermierilor le rămân banii. Noi însă investim un an și vrem măcar să amortizăm”, spune legumicultorul buzoian.