Într-o ședință a conducerii Prefecturii cu mai mulți primari din județul Buzău au fost găsite soluții pentru menținerea în funcțiune a piețelor agroalimentare. De luni, îÎn urma unor modificări, vor putea funcționa toate piețele din municipiile Buzău și Râmnicu Sărat.
Luni intră în vigoare măsura suspendării activității piețelor agroalimentare în spații închise, a târgurilor, bâlciurilor, piețelor mixte, volante și a talciocurilor.
Hotărârea permite activitatea piețelor agroalimentare ce pot fi organizate în zone publice deschise, cu respectarea normelor de protecție sanitară.
În urma discuțiilor purtate la nivelul Instituției Prefectului, s-a dispus ca în municipiului Buzău, din cele patru piețe organizate, Piața centrală și Dorobanți II să devină deschise datorită existenței posibilității desființării pereților exteriori.
În Piața Micro V, activitatea se va desfășura în afara incintei acesteia, prin amplasarea tarabelor în zonele din imediata vecinătate, iar Piața Micro XIV va rămâne deschisă, activitatea desfășurându-se cu respectarea normelor de protecție sanitară.
În municipiul Râmnicu Sărat, piața va deveni deschisă prin rabatarea, respectiv desființarea pereților exteriori, iar în comuna Berca activitatea pieței se va desfășura prin amplasarea standurilor în afara acesteia.
În celelalte comune ale județului Buzău, funcționează piețe în aer liber, care nu sunt vizate de noile prevederi ale Hotărârii de Guvern nr. 935/2020.
Reprezentanții Prefectrii spun că, pentru respectarea noilor prevederi legislative, se vor organiza controale periodice pentru a se asigura că măsurile dipuse sunt respectate.