Școala Gimnazială din Vernești, fără amprentă de carbon, din week-end

162

Școala Gimnazială ,,N.I.Jilinschi” din Vernești a devenit în week-end, prima instituție de învățământ din România care și-a neutralizat amprenta de carbon prin compensarea emisiilor de CO2 cu sprijunul Green Group, holdingul de reciclare european. Inaugurarea obiectivului școlar a avut loc pe 5 iunie, de „Ziua Mondială a Mediului”.

Pntru a susține eforturile școlii de a deveni una dintre cele mai sustenabile instituții educaționale din România, Green Tech și Green Resources Management, parte din Green Group, au dotat școala, cu un echipament inteligent pentru colectare a deșeurilor, unde elevii pot aduce deșeuri de ambalaje PET, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă.

“Obiectivul ambițios al Școlii Gimnaziale “N.I.Jilinschi” Vernești este să devină ,,Școală Sustenabilă”. Acțiunile derulate cu partenerul nostru strategic, Green Group,  în sfera dezvoltării durabile, au devenit deja o tradiție, implicând, încă din 2006, generații întregi de elevi ai școlii. Neutralizarea amprentei de carbon, prin compensarea emisiilor de CO2, cu certificate de emisii de gaze cu efect de seră, de la  Greentech S.A.,  prima companie din Europa care a  obținut pe piața voluntară certificate de carbon rezultate din activitatea de reciclare, reprezintă o etapă importantă a acestui obiectiv, partenerul nostru dovedindu-se, încă o dată, o sursă completă de promovare și susținere a principiilor educației durabile”, a declarat Laura Grațiela Petcu, Directorul școlii.

Totodată, în perioada 1 – 5 iunie, Green Group a organizat și o competiție pentru elevii școlii, denumită Academia de Reciclare, o oportunitate de a marca două zile importante, Ziua Copilului și Ziua Internațională a Mediului.

Astfel, copiii care au adus deșeuri PET, doze de aluminiu și ambalaje de sticlă în aparatul inteligent amplasat în curtea școlii, au intrat într-o competiție cu premii. La fiecare depunere, aparatul calcula contribuția la reducerea amprentei de carbon, eliberând un bon cu puncte. În funcție de punctajul obținut, copiii au câștigat sacoșe pentru sortarea deșeurilor, insigne sau rucsacuri.

“Suntem onorați că am putut contribui la un proiect ce aduce sustenabilitatea de mediu în zona educațională. Neutralitatea emisiilor este unul dintre principalele obiective pe agenda europeană. Prin proiectul Green Tech de compensare a emisiilor de CO2 din reciclare, suntem partenerul perfect pentru orice instituție sau companie din România care dorește să se alinieze acestei direcții europene și să intre în zona sustenabilității prin atingerea obiectivului zero emisii de carbon”, a declarat Alina Genes, Director General Green Tech.

„Avem o satisfacție enormă să fim parte din acest parteneriat unic din zona sustenabilității instituțiilor educaționale. Educația copiilor este un obiectiv important pentru noi și am căutat tot timpul să ne implicăm în acțiuni care să îi ajute pe aceștia să conștientizeze valoarea deșeurilor, importanța colectării separate și modul în care deșeurile pot fi reciclate pentru a fi reintroduse în economie”, a declarat Adin Ionescu, Director General Green Resources Management.