Utimii locuitori din Chiperu, un sat ascuns între dealurile din judeţul Buzău, trăiesc drama de a vedea cum le dispare comunitatea, cândva plină de viaţă şi veselie. Martori ai acestui fenomen sunt şi soţii Porumb, ambii în etate de aproape 80 de ani.
Aşezarea izolată are sub 30 de locuitori, iar cei mai tineri sunt trecuți deja de 60 de ani.
Viaţa de zi cu zi a celor care vieţuiesc este extrem de dură, întrucât aici nu au la dispoziţie mai nimic: nici magazin, nici medic, nici transport sau apă curentă.
Doar biserica le mai ţine spiritul treaz, mai ales că în lăcaşul din Chiperu slujeşte un părinte cu har care atrage pelerini şi din alte zone.
La prima impresie, satul Chiperu din Pardoşi arată ca oricare dintre aşezările de deal din zona Râmnicului Sărat, cu multe case îngrijite, asfalt pe uliţa principală şi o biserică.
Te întâmpină însă o linişte apăsătoare şi uliţe mai pustii decât în alte localităţi învecinate.
Printre cei mai tineri săteni este Ion Iaru, născut în Chiperu, plecat pentru o perioadă la Râmnicu Sărat, şi revenit acum în casa copilăriei.
Priveşte neputincios cum se golesc vechile case din apropiere, în care pe vremuri vieţuiau familii cu mulţi copii.
Sunt trei locuinţe în ruină, gard în gard cu gospodăria lui Iaru, însă în tot satul sunt mult mai multe case părăsite sau locuite de vreun bătrân singur.
Au noroc să-l aibă vecin câţiva dintre supravieţuitorii fenomenului de depopulare a satului, printre care şi soţii Porumb, Lina şi Coman, ea, de aproape 80 de ani, el, cu şase ani mai în etate.
Mai tânărul lor vecin le face cumpărăturile atunci când acesta îi anunţă că merge cu maşina în comunele învecinate, unde există magazine.
Soţii Porumb sunt printre cei mai bătrâni din satul Chiperu, însă vârsta pare că nu îndrăzneşte să-i ţină departe de activităţile gospodăreşti.
Muncesc pe brânci, din zori şi până la înserat, pentru a ţine casa curată şi să îngrijească bătătura.
Nea` Coman Porumb povesteşte că sătenii din Chiperu au fost forţaţi să se izoleze de restul lumii din cauza unor alunercări de teren din 1981.
Tineretul de atunci a ales să migreze către sate mai accesibile, aproape de municipiul Râmnicu Sărat, unde a fost creat un cartier special pentru ei.
Peste 50 de familii au preferat atunci să-şi continue viaţa în gospodăriile în care s-au născut, din ataşament pentru locurile natale, dar şi din neputinţă în cazul bătrânilor.
Localnicii însă îmbătrânesc, iar satul moare pe zi ce trece.
