O nouă investiție cu bani europeni va permite reabilitarea completă a unui important tronson de drum județean din Buzău. Este vorba despre despre Drumul Județean 203K, tronsonul ce porneste de la Vadu Pașii, trece prin comunele de câmpie Săgeata, Robeasca și ajunge la Jirlău, în județul Braila. Conducerea Consiliului Județean Buzău a semnat luni contractul cu firma care va efectua reabilitarea drumului, lucrările urmând a începe în această primăvară.
Locuitorii din Vadu Pașii, Săgeata și Robeasca primesc vești bune din partea autorităților județene. În maximum trei luni, drumul județean Vadu Pașii – Robeasca până la limită cu județul Brăila va intra în reabilitare completă.
Drumul Vadu Pașii – Robeasca – limita cu județul Brăila, tronson lung de 37 de kilometri, se va moderniza cu fonduri europene, în valoare totală de 80 de milioane de lei. Doar 2% din aceasta sumă va fi contribuția județului Buzău.
Reprezentantul firmei care va efectua proiectarea și execuția lurării, Oyl Company Holding, din Slobozia, spune că lucrarea va fi gata în maximum un an.
Un alt tronson al drumului judetean 203 K, Mărăcineni – Podul Muncii, se află în reabilitare, tot cu bani europeni. Autoritățile județene speră ca în acest an să înceapă lucrări de modernizare pe alt tronson al Drumului Județean 203K, cel între Podul Muncii și Plaiul Nucului.