Culturile de ardei dispar de la an la an din bazinul legumicol din jurul Buzăului iar cine se încumetă să mai producă această legumă îşi asumă riscuri mari. Grădinarii s-au săturat să contabilizeze pierderi de peste 80 la sută după recoltările din ultimul deceniu, astfel că mulţi au renunţat la plantarea ardeilor. O boală necunoscută distruge planta chiar în perioada de coacere.
Aproape toţi localnicii din comunele Mărăcineni şi Săpoca supravieţuiesc, de când se ştiu, din grădinărit. Satele de aici formează cel mai productiv bazin legumicol din regiune, care aprovizionează pieţele din municipiile Buzău şi Râmnicu Sărat, dar şi din Mizil sau chiar Bucureşti şi Braşov.
Suprafeţele cultivate cu ardei din această zonă s-au redus dramatic în ultimii zece ani. Problema a început în 2010, când culturile de ardei şi gogoşari s-au uscat complet. Oamenii credeau atunci că de vină a fost o mană din cauza ploilor necontenite, urmate de canicula prelungită din acea vară.
De pe şapte tarlale de ardei, Ion Ene abia a mai adunat doi, trei saci de legume pentru consumul propriu. „Două tarlale cu gogoşari, două cu ardei gras şi trei cu capia. Nu am cules nimic, nimic”, a spus grădinarul din Mărăcineni.
Plantele se uscau complet, chiar în perioada de recoltare. După apariţia unei pete galbene în partea inferioară a tulpinii, în numai câteva zile planta devenea veştedă, cu tot cu fruct.
Problemele s-au repetat în fiecare an, în ciuda tratamentelor administrate solului, rotirii culturilor şi a schimbării sursei de apă pentru irigat. ”La început, legumicultorii au crezut că o posibilă sursă a îmbolnăvirii ardeilor ar putea fi apa râului Buzău, de unde se irigă grădinile. Analizele de laborator au stabilit că nu aceasta era sursa”, spune Costel Vânătoru, cercetător la Staţiunea Experimentală Buzău.
Legumicultorii din jurul Buzăului au înţeles că au de-a face cu o boală misterioasă a ardeiului, pe care nu o pot combate cu nimic. Au decis astfel să renunţe la cultura devenită în ultimul deceniu o loterie.
Nu au scăpat neatinse de maladia necunoscută care distruge culturile de gogoşari, ardei gras sau capia nici grădinile Staţiunii de Cercetare pentru Legumicultură Buzău, unde activează specialişti în domeniu.
Boala ardeilor le este cercetătorilor de aici la fel de misterioasă precum grădinarilor.
”În numai două, trei zile, planta este roşie şi uscată în totalitate. Sistemul radicular este tot putred. Toate încercările, toate substanţele pe care le-am aplicat nu au dat rezultate. Tot ceea ce ni s-a recomandat şi este în comerţ nu a dat niciuna rezultate, care să ne determine să continuăm cultivarea. Din lotul de anul acesta măcar câteva plante să ajunge la maturitate, pentru a păstra sămânţa”, spune Costel Vânătoru, cercetător.
Potrivit cercetătorilor buzoieni, boala care afectează ardeiul a apărut în mai multe zone ale ţării. Nimeni nu poate preciza de unde provine aceasta şi cum a ajuns în ţara noastră.