VIDEO – Agricultorii se așteaptă la pierderi, din cauza secetei prelungite

Lipsa precipitaţiilor şi temperaturile ridicate dau peste cap calculele fermierilor din sud-estul României care au apucat să înfiinţeze culturi pe câmp sau în grădinile de legume. Pentru a răzbi în faţa secetei, mulţi agricultori vor folosi mai devreme sistemele de irigaţii.

Vor amortiza cheltuielile în plus prin scumpirea legumelor, a cerealelor şi, implicit, a produselor rezultate, precum pâinea sau uleiul.

Multe suprafeţe agricole din judeţul Buzău sunt nelucrate după ce au fost arate în toamna anului trecut. Pământul s-a întărit atât de tare din cauza secetei, încât proprietarii lor au tot amânat muncile câmpului.

Ionuţ Deacanu, fermier din localitatea buzoiană Măteşti, şi-a adaptat utilajele astfel încât să poată însămânţa floarea soarelui la adâncime mare, unde încă este umezeală. Dacă nu va ploua în următoarea perioadă, riscă să sufere mari pierderi.

”Pentru moment germinarea va avea loc, însă după apariţia cotiledoanelor avem nevoie de 30 de litri în maxim 2 săptămâni. Fiind foarte uscat, nu poate consuma necesarul pentru dezvoltare. Vulnerabile la această secetă sunt cele pe care le semănăm acum, floarea soarelui, porumbul, grâul”, spune Ionuţ Deacanu, fermier.

Sunt deja semne care prevestesc pagube în culturile de grâu, spune agricultorul buzoian. Dacă nu plouă în următoarele zile, producţia de grâu va fi mai mică decât estimau agricultorii.

”Pentru că nu am avut precipitaţii nici în toamnă, la grâu nu a avut loc înfrăţirea, nici măcar răsărirea. Grâul trebuia să aibă cel puţin cinci fraţi iar acum avem doar bobul şi spicul. Ne aşteptăm ca recolta să fie la un maxim de 3.500 de kilograme la hectar. La rapiţă, dacă nu plouă, vom avea cam 1.500 de kilograme”, spune Deacanu.

Seceta face ravagii în toată zona de sud-est. Fermierii au scos tractoarele însă abia reuşesc să spargă bolovanii de pe câmp. Producătorii de cartofi stau şi ei cu emoţii, chiar dacă au reuşit să-i pună în pământ.

”O să fie producţie puţină şi se va vedea la preţuri. Automat o s-o ia razna, importuri masive şi lipsa produsului românesc. Ca la început de an nu prea se vede, dar aşteptăm ploile. Dacă se va iriga cu pompa, vă daţi seama că vor creşte cheltuielile”, spune Constantin Vasile, legumicultor din Vadu Paşii.

Lipsa precipitaţiilor care persistă de aproape un an şi temperaturile cu zece grade peste normalul perioadei produc o reacţie în lanţ care începe cu o criză a producţiei de cereale şi legume şi va genera scumpirea produselor de bază, ca uleiul sau pâinea.