Botezul cailor de la Smeeni o tradiţie care se pierde în negura vremii

De sute de ani, pe 6 ianuarie, când creştinii sărbătoresc Boboteaza, în localitățile din Bărăgan există obiceiul botezării cailor, rar întâlnit prin alte părţi ale ţării. Tradiția stropirii animalelor cu agheasmă mai rezistă doar în satele comunei buzoiene Smeeni, unde caii sunt sursa de trai pentru numeroşi gospodari.


Tradiția pare că se schimbă iar de anul acesta au ajuns și câțiva ponei la botezul animalelor.

Acest ponei, mic dar puternic, a atras admirația zecilor de enoriași care așteptau agheasma la bisercia din Smeeni.

Capabil să tragă un mic atelaj încărcat cu doi adulți și doi copii, căluțul s-a luat la întrecere cu armăsarii de două ori mai mari decât el.

Poneiul va fi însă și mai puternic, după ce de Bobotează a fost stropit cu apa sfințită.

Tot un ponei a fost în centrul atenției și la ceremonialul din satul vecin, Călțuna. Proprietarul său spune că a înlocuit calul din grajd cu o variantă mai mică, ca să-l aibă ca animal de companie pentru băiețelul său.

„Îl cheamă Amadeus, băiatul e proprietarul, și-l ținem din dragoste pentru animale. Am avut și cai mai mari dar nu putem să mai ținem pentru că părinții sunt bătrâni.” ne-a precizat Iulian Chelu, proprietar de ponei.

Pentru sătenii din Smeeni, ziua de Bobotează este singurul prilej din an de a se făli cu priceperea în mânuirea hamurilor sau cu frumuseţea armăsarilor. Încă de dimineaţă, ei au venit călare la biserică, din toate colțurile comunei Smeeni, pentru a-şi binecuvânta animalele.

După ce preotul termină slujba la altar, iese afară ca să sfinţească apa pentru oameni după care, cu mănunchiul de busuioc, stropește cu agheasmă animalele aduse la poarta bisericii.

Ţăranii consideră că botezul cailor, tradiţie care se pierde în negura vremii, fereşte animalele de toate relele.

După ce animalele primesc, cuminţi, botezul, începe din nou parada călăreţilor, pe uliţele satului.

Creşterea cailor este o tradiţie care se moşteneşte de la o generaţie la alta iar tainele călăritului se deprinde încă din copilărie.

Cel mai tânăr dintre proprietarii de cai din Smeeni a venit la parada de Bobotează cu iapa Șuna, înhămată la o șaretă de concurs. Alin a strâns deja câteva premii la concursurile de echitație, deși are doar 16 ani.

„Este o iapă din rasa trăpaș, este adusă din Ungaria, are câteva curse câștigate, și un derby câștigat. Este o iapă pe care o țin pentru curse, deși sunt puține, dar și pentru distracția mea.” povestește proprietarul.

De Bobotează, primesc agheasma toate animalele din gospodărie, atunci când oamenii vin de la biserica şi îşi stropesc locuinţele şi grajdurile.

Pe vremuri, la Smeeni, una din cinci familii deţinea cel puţin un cal, animal folosit ca mijloc de tracţiune la muncile câmpului.