Temperaturile scăzute din ultima vreme afectează plantele și speciile sensibile, atrag atenția horticultorii. Mai grav este că acest stres termic, vine pe fondul unei secete profunde și al lipsei unui strat protector de zăpadă. Fermierii se roagă ca vremea să se îndrepte rapid, pentru a nu avea pierderi mai târziu.
Sfârșitul iernii a adus temperaturi ridicate specifice lunilor de primăvară fapt ce a determinat înflorirea unor specii de pomi fructiferi. Primele zile de primăvară, în schimb, au fost caracterizate de valori sub pragul înghețului. Pomii sunt cei mai vulnerabili în aceste condiții.”Deocamdată nu au ajuns să fie desfăcuți, însă dacă temperaturile scăzute vor persista și în zilele următoare sigur vorbim de pierderi mari la speciile pomicole timpurii.” a precizat Academicianul Costel Vânătoru.
Înghețul din martie le provoacă emoții și grădinarilor, care pregătesc răsadurile în spații protejate încălzite iar de acum ar fi trebuit să le transfere în sere. Horticultorii spun gerul afectează plantele care au intrat deja în vegetație, păcălite de soarele și vremea blândă din februarie.
„Acest val de frig a afectat lumea vegetală la care s-a adăugat ceva și mai grav decât acesta, seceta. Avem trei luni cuprecipitații de sub cinci litri pe metru pătrat. Avem deci gerul acesta uscat, care afectează și sigur ne gândim cum va fi anul agricol, dacă vom recupera, dacă temperaturile vor intra în normal.” a mai precizat Costel Vânătoru.
Și fermierii cu solarii încălzite au probleme din cauza frigului neobișnuit și a lipsei luminii. Mircea Tatu, legumicultor din Cochirleanca, județul Buzău, este nevoit să alimenteze continuu centrala, pentru a le oferi tomatelor temperatura potrivită.
„Temperaturile au fost scăzute, de minus nouă grade și atunci stai lângă centrale, pentru că altfel îngheață toate culturile. Aici noi am avut 14 grade, dar e suficient și zece grade. Roșiile se îngălbenesc dacă nu au lumină și căldură.” se plânge Mircea Tatu.
Veștile nu sunt bune, din păcate. Vremea se răceşte din nou începând de miercuri, astfel că temperaturile minime se vor situa în jurul valorii de -10 grade.