Cum s-au răzbunat rușii pe un monument ridicat de germani în memoria unei mari bătălii din 1917

2517

Bătălia Râmnicului sau Bătălia de Crăciun în istoriografia germană, a început pe un front larg, pe linia de fortificaţii Furu-Mare-Racoviţeni-Râmnicu-Sărat-Viziru şi a durat şase zile, între 22 și 27 decembrie 1916, fiind cea mai mare bătălie din timpul retragerii armatelor româno-ruse, cu un număr înspăimântător de victime: 6.405 ostasi germani, austrieci, ruşi şi români căzuți pe câmpul de luptă.

Comandantul suprem german din România, Feldmareşalul August von Mackensen, numit „Spărgătorul de fronturi”, a utilizat toate forţele militare de care dispunea atunci, 17 divizii germane realizând astfel o superioritate covârşitoare.

Armata a 9 a germană comandată de Generalul Erich von Falkenhayn a atacat puternic cu 10 divizii de infanterie, axa de înaintare fiind soseaua si calea ferată Buzău-Râmnicu Sărat. Românii ocupau poziţiile de munte si de dealuri, de la muntele Furu până la Racoviţeni, cu trupele Grupului Râmnic al Armatei a 2-a.

Rușii ocupau partea cea mai importantă a frontului, cu mai multe corpuri de armată şi cu o numeroasă cavalerie. Cele două armate adverse formau astfel un front de luptă continuu, de la munte până la Dunăre.

Grupurile Kraft și Morgen au fost primele care au început atacul în Bătălia Râmnic, pe 22 decembrie 1916.

Cele mai aprige lupte s-au dat în zilele de 23-24 decembrie 1916 pentru ocuparea cotei 417 care reprezenta cheia întregii poziţii. Aceasta a fost apărată cu îndârjire de către ruși, pierdută şi recucerită de câteva ori.

Luptele înverşunate au pricinuit mari pierderi ambilor adversari. După pierderea cotei 417, ruşii au decis evacuarea întregii linii de bătălie şi retragerea treptată.

Pe 25 decembrie, încep atacurile asupra românilor, care din cauza retragerii ruşilor, suferă mari pierderi.

O companie din regimentul 22 a ocupat şi apărat cota 854, luptând cu baioneta până ce toţi soldaţii români împreună cu comandatul lor au fost uciși.

După o rezistenţă îndârjită, care a cerut mari sacrificii, trupele române au fost silite să se retragă. Ofensiva inamică a obligat trupele române la o repliere de 10-15 km, până la un aliniament organizat în adâncime.

În sectorul central al frontului, Corpul 8 armată rus, comandat de generalul Anton Denikin, cedase în faţa inamicului şi a evacuat în ziua de 27 decembrie oraşul Râmnicu Sărat, determinând retragerea generală în direcţiile Focsani si Brăila şi o dată cu aceasta, încheierea Bătăliei Râmnicului.

Pierderile ruşilor în Bătălia Râmnicului au fost foarte mari, numărul prizonierilor luați de germani fiind, după comunicatele germane, de 10.220 de oameni.

Erich von Falkenhayn, generalul armatei germane afirma că ruşii in apărare, se băteau admirabil. Au fost însă râpuşi de vitejia spontană şi plină de rezistență a bavarezilor şi a Diviziei 89 Infanterie. Ei au luat cu asalt cota 477, puternic întărită, au pierdut-o, au luat-o din nou, spre seară, după lupte din nefericire îndârjite, chiar la baionete. A fost o faptă de arme de prim rang… Cucerirea cotei 417 a decis succesul bătăliei.

UN MONUMENT CU UN DESTIN TRAGIC

În vara anului 1917, după stabilizarea frontului pe linia Galaţi – Nămoloasa Mărăşeşti Soveja, autorităţile germane de ocupaţie au construit un mausoleu în memoria celor căzuţi în „Bătălia de Crăciun”.

Monumentul din dealul satului Racoviţeni a fost apoi dărâmat în 1937 iar în 1938 s-a început construirea unui alt mausoleu, mult mai impunător. Acesta avea 2 capele cu o înălţime de 19,80 m una catolică şi alta ortodoxă şi o suprafaţă construită de 1.295 m2 iar suprafaţa totală a terenului era de 10.000 m2.

Au fost reînhumaţi aici şi soldaţii aflaţi în gropile comune din localităţile învecinate, în total un număr de 6.403 mari unităţi ruse.

Încă neterminat, monumentul a suferit avarii în partea superioară, în timpul cutremurului din noiembrie 1940. În 1944, odată cu înaintarea trupelor sovietice, mausoleul a fost bombardat, fiind grav afectat.

Ulterior, a fost demolat pentru a se construi un teatru muncitoresc, în 1948, la Râmnicu Sărat (astăzi Casa de Cultură „Florica Cristoforeanu”) şi alte imobile. Pentru a distruge şi mai mult acest monument si ceea ce însemna el de fapt memoria unei mari bătălia piedute de armata rusă în anii 1955-1960, au fost folosite buldozerele pentru a astupa si bloca accesul la mormântul comun si lăzile cu oseminte.

Acum, după 100 de ani, pe amplasamentul vechiului monument se mai află doar ruinele care se încăpăţânează să înfrunte vremurile. Pe Dealul Racoviţenilor, odihnesc, uitați de timpuri și de semeni, peste 6.400 de ostaşi căzuţi în 1916, în Bătălia de Crăciun. Jertfa lor, la mii de kilometri de ţară, a întâmpinat ostilităţi şi resentimente care au fost întreţinute timp de un secol şi încă mai aşteaptă un timp al reconcilierii şi al comemorării…

Informații furnizate de Muzeul Judetean Buzău