Apa unui izvor de la marginea comunei Smeeni, judeţul Buzău făcea furori în anul 1926, în toată România, după ce s-a zvonit că poate vindeca orice boală. Denumită de presa vremii drept o „pepinieră a bolilor contagioase”, fântâna tămăduirii a fost interzisă de autorităţile sanitare ale vremii, după câteva luni de scandaluri . În 1990, isteria s-a declanşat din nou timp de șase luni, după câteva „miracole” consemnate de săteni.
Fenomenul care a bătut orice recorduri de audienţă în anii 20 a adunat lângă un izvor aşa zis făcător de minuni zeci de mii de credincioşi din toate colţurile ţării.
Primul Maglavit al României, la Smeeni
Legenda care a adus zeci de mii de români în pelerinaj s-a născut cu 9 ani înaintea fenomenului Maglavit, unde ciobanul Petrache Lupu, susţinea că l-a văzut pe Dumnezeu.
Totul ar fi pornit de la o legendă conform căreia un tânăr cioban orb, ce se îndrepta cu tatăl sau către oraş, și-a căpătat vederea atunci când s-a oprit în acest loc şi s-a spălat pe faţă cu această apă. I-a spus tatălui său că poate vedea lumina zilei, iar din acel moment s-a răspândit vestea că izvorul de la Smeeni este unul care face minuni.
La punctul numit „La Buturugi” din afara satului, unde a avut loc prima minune, ciobanul a săpat o fântână alături de care a ridicat o cruce din lemn, pe care a notat numele său şi amintirea viziunii sale. Ulterior, apa fântânii a fost considerată a fi făcătoare de minuni.
„Miracolul de la Smeeni”, cum era numit fenomenul de către presa vremii, devenise celebru în toată România, după ce mai mulţi bolnavi incurabili s-ar fi vindecat în mod surprinzător, după ce au consumat apă din fântîna tămăduirii.
Presa vremii titra bombastic că până şi cei mai sceptici specialişti fuseseră convinşi de câteva vindecări miraculoase pe care unii le puneau pe seama autosugestiei.
Vestea izvorului atotvindecător a făcut în scurt timp înconjurul ţării. Situaţia degenerase într-atât încât se făcea trafic cu apa miraculoasă care ajunsese mai scumpă chiar decât vinul.
Lângă izvor se crease o baltă iar oamenii se ungeau cu noroi sau chiar dormeau în mocirlă ca să se vindece mai repede.
Autorităţile au fost nevoite să închidă zona din cauza riscului crescut de epidemii.
Cu toate acestea preoţii susţineau că o serie de fenomene ar fi fost inexplicabile întrucât ar fi fost consemnate vindecări autentice ale unor boli mai puţin grave, ca cele de stomac sau de ochi. „La Smeeni tradiţia este veche, de la 1860 și a tot fost povestită de localnici. Aceste vindecări au fost consemnate în tradiţia orală şi în presa vremii. Cand au venit comuniştii au încercat să le închidă gura oamenilor pentru a combate misticismul. Izvorul a fost astupat dar imediat după revoluţie localnicii i-au dezgropat moştenirea căutand să ducă mai departe preţurirea acestui loc. ” explica în urmă cu mai mulţi ani, fostul preşedinte al Fundaţiei “Izvorul Tămăduirii din Smeeni”, regretatul Protopop Ioan Dumitran.
Miracole și în anii 90
În anii 90, locul s-a umplut din nou cu zeci de mii de pelerini după ce s-a dus din nou vestea că apa din acest izvor poate vindeca orice boală.
Isteria s-a propagat imediat după ce mai mulţi săteni din Smeeni ar fi observat cum mama unuia s-ar fi vindecat miraculos după ce a băut apă de la izvorul făcător de minuni. Femeia era mută dar a început să vorbească după ce a băut apă de la izvor.
„Mă jur pe ce am mai sfânt că femeia asta nu vorbea până să bea apă de-acolo. Era vecina mea şi ştiu că îşi striga copiii cu un fluier. Acum nu mă mai mir pentru că multă lume s-a vindecat acolo de-a lungul timpului. Chiar şi eu am avut o eczemă pe care am vindecat-o cu apă de la acest izvor.” ne-a declarat Constatin Tudorel un sătean din Smeeni de 58 de ani.
Povestea din anii 90 începe după ce mama unui sătean care avea corzile vocale paralizate a avut într-o noapte un vis ciudat în care o femeie îmbrăcată în alb, i-ar fi spus că sa se va vindeca doar dacă va bea din izvorul de la marginea comunei.„Mama mea nu mai putea să vorbească de la o supărare cu un frate de-al meu. S-a chinuit aşa trei ani până când a găsit leacul în acel vis. A doua zi am dus-o cu căruţa la locul izvorului care era uitat şi astupat” a delcarat Leonide Tudose de 46 de ani, băiatul femeii vindecate miraculos.
Bătrâna Ana Tudose a ajuns la marginea comunei Smeeni alături de fiul şi de nora sa Eugenia Tudose de 41 ani. Nora bătrânei care a şi decedat în urmă cu 10 ani, susţine şi acum că a fost martoră la două minuni. „Am făcut ce ne-a zis mama soacră că a visat. Prima minune a fost când am desfundat izvorul pentru că apa a ţâşnit cu putere dintr-un loc sterp. Apoi soacra mea a luat apă şi a băut iar la trei săptămâni în care ţinut post vinerea după cum fusese sfătuită de femeie din vis a început să vorbească spre uimirea tuturor” povesteşte eomoţionată Eugenia Tudose, nora bătrânei vindecată miraculos.
O știre de senzaţie avea să facă furori printre cei suferinzi. În decursul a trei luni, apa miraculoasă a fost luată cu asalt de zeci de mii de bolnavi care căutau alinare.
Şi pentru sătenii din Smeeni povestea spusă cu tâlc a căpătat conotaţii benefice. Unii s-au îmbogaţăit din tot felul de talismane confecţioate artizanal iar pentru cei îmbrăcaţi în sutane mila credincioşilor părea că nu mai are limite.
„Păcat că acum lumea a uitat de acest loc iar alţii s-au îmbogăţit nemeritat. Poate din acest motiv Domnul a făcut ca izvorul să fie uitat” a mai spus săteanul Constatin Tudorel.
Cum a apus minunea din anii 90
Vestea izvorului atotvindecător a făcut în scurt timp înconjurul ţării. Situaţia degenerase într-atât încât se făcea trafic cu apa miraculoasă care ajunsese mai scumpă chiar decât vinul.
Lângă izvor se crease o baltă, ca și în anii 20, iar oamenii se ungeau cu noroi sau chiar dormeau în mocirlă ca să se vindece mai repede .
„Legenda spunea că oamenii veneau orbi şi după ce se ungeau cu apa începeau să vadă dar sincer erau nişte născociri. Realitatea era că oamenii se ungeau cu nămol murdar şi apoi ajungeau apoi la spital cu plăgi infectate . Îmi părea rău de cei care au ajuns să-şi vândă tot ce aveau ca să doneze sau să cumpere pungi cu namol şi cu apă miraculoasă” ne-a declarat doctorul Mariana Barna fost director zonal al Spitalului din Smeeni în 1990.
Situaţia s-a calmat neaşteptat după ce cadrele medicale s-au războit luni de zile cu preoţii şi cu credincioşii. Pentru că nu erau condiţii igenice şi se putea naşte o epidemie de proporţii, Sanepidul a decis în toamna anului 1990 închiderea pentru o perioada de câteva luni, sursa izovorului miraculos.
Deşi în 1991 la fântâna miracolelor a fost amenajată o cişmea modernă şi o fântână , apetitul credincioşilor pentru apa de izvor care acum curgea la discreţie s-a diminuat peste noapte. „Într-un final n-a mai venit aşa de multă lume. Am făcut analize la apă pentru că eram curioşi să vedem dacă are măcar ioni de argint dar nici pomeneală de aşa ceva.În urma analizelor nu s-au descoperit substaţe deosebite în apă dar cert este că era curată şi mai rece decât cea obişnuită pentru că provenea dintr-un izvor subteran al râului Călmăţui” a mai spus doctorul Mariana Barna fost director zonal al Spitalului din Smeeni.
Din banii strânşi în doar şase luni din donaţiile credincioşilor, aici s-a ridicat şi o biserică, care se vrea a fi un fel de mănăstire deşi nimeni nu locuieşte aici.
„Doar la sărbătoarea creştinească de Izvorul tămăduirii mai vin credincioşi, în rest nimeni numai trece pe-aici. Ne-am gândit să amenajăm un cămin pentru bătrâni în chiliile abandonate şi căteva căsuţe unde să vină turiştii vara. „ne-a declarat primarul comunei Smeeni, Ion Andrei.
Au fost consemnate vindecări autentice
O serie de fenomene rămân deocamdată inexplicabile pentru că au fost consemnate vindecări autentice ale unor boli mai puţin grave, ca cele de stomac sau de ochi. „ Nu exclud ca anumite vindecări ale unor boli mai puţin grave să fi fost rodul autosugestiei” a declarat doctorul Mariana Barna, fost director zonal al Spitalului din Smeeni.
