O femeie de 76 de ani se încăpățânează să viețuiască în singurătate, izolată în mijlocul unui cătun pe cale de dispariție, din Munții Buzăului. Brădeni se numește satul cocoțat pe un deal din comuna Chiliile, care încă trăiește atât cât bătrâna din povestea noastră va continua să existe aici, înconjurată de câteva animale din ogradă
A fost chinuită la un moment dat de o depresie chinuitoare, însă a reușit să treacă peste boală datorită unei pasiuni.
Drumul de peste 30 de kilometri cu mașina, din Buzău până în satul Brădeni, durează o oră și jumătate. Traseul ar fi fost parcurs mult mai repede, dacă drumul nu era ignorat de autorități.
În cătunul Brădeni reușești să ajungi doar la indicațiile sătenilor din centrul comunei Chiliile, pentru că nu figurează pe nicio hartă. Gospodăria doamnei Rița îți iese repede în cale.
Este singura din care răzbat semne de viață, adică zgomotele făcute de câinii și celelalte viețuitoare din curte. Bătrâna este bucuroasă de oaspeți, pentru că în afară de copii nimeni nu-i mai trece pragul de multă vreme.
Mai des îi dau târcoale urșii, spune singura localnică din Brădeni. ”Ursul aici a fost acum câteva zile. Se făcea rachiul și a simțit miros de fructe. Câinele se dădea rău de tot la el și până la urmă a plecat. Astă toamnă i-a mâncat trei miei și o capră unuia din sat”, povestește bătrâna din Brădeni.
Chiar dacă mai are puțin și atinge vârsta de 80 de ani, tanti Rița este în putere și are grijă singură de casă și animalele din curte. Își prepară singură mâncarea, din provizii pe care fiica i le aduce din oraș o dată pe săptămână.
”Acum, cât e post, îmi fac cartofi, fasole bătută, prune uscate, pe care le opăresc și le mănânc. Aici am de toate, ouă, brânză, nu mă plâng de mâncare”, ne spune tanti Rița.
Nimic nu ai zice că o supără pe bătrâna din Brădeni, dacă nu ți-ar povesti cât de greu suportă singurătatea. A rămas văduvă la vârsta de 54 de ani, iar în sat este singură de mai bine de 15 ani.
”Îmi vine greu când îmi amintesc cum era aici pe vremuri. Numai copii erau vreo 11. Era lume multă în sat, până sus pe deal. Înainte plângeam mereu, din orice. Toți morții din comună îi plângeam. Până la urmă au murit cam toți iar câțiva bătrâni au fost luați de copii prin alte părți. Și pe mine mă vor copiii la ei, dar eu nu las în urmă locul în care am trăit o viață”, mărturisește tanti Rița.
În jurul gospodăriei doamnei de 76 de ani nu este țipenie de om pe o rază de câțiva kilometri. Liniștea devine atât de apăsătoare, se plânge pustnica, încât foarte puțin îi trebuie să intre în depresie. A mai trecut prin episoade de tristețe profundă, însă a depășit cumpăna prin pasiunea ei pentru cusut carpete.
”Mai întâi îmi fac treburile în curte, dau mâncare animalelor, apoi cos cât ține lumina zilei. La o carpetă lucrez și luni de zile, așa de migălos e. Mai cos și ciorapi din când în când, și așa uit de toate necazurile. Ațele și tot ce îmi trebuie mi le aduce fiica de la Buzău”, spune bătrâna din Brădeni.
Peste 50 de suflete trăiau cu două decenii în urmă în cătunul Brădeni. Populația a dispărut rapid, iar unele case au încremenit așa cum le-au abandonat foștii proprietari. La ferestre pot fi zărite vase și ghivece care par a fi puse acolo ieri, și nu în urmă cu mulți ani.
Cătune ca Brădeni sunt în toată zona de munte a Buzăului. Casele abandonate, unele cu pereţii dărâmaţi şi cu uşile uitate deschise, gardurile culcate la pământ şi ruinele grajdurilor compun imaginea tristă a satelor care abia își mai trag suflarea.
