Fructul pământului, cartoful chinezesc sau yam, a fost aclimatizat în România și promite să devină o plantă extrem de valoroasă.
Tuberculii de yam se apropie la gust de cartoful dulce. Inclusiv frunzele sunt bune pentru consum, spun cercetătorii buzoieni.
Yam provine din China şi Estul Asiei, unde este intens folosit în alimentaţie. În România, specia a fost luată în studiu după anul 2015 de către Laboratorul de Genetică din cadrul Stațiunii de Cercetare Dezvoltare pentru Legumicultură Buzău.
Cercetătorii coordonați de Costel Vânătoru, acum director al Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău, au reuşit aclimatizarea speciei, aceasta putând fi cultivată în spaţii protejate şi pe câmp. Horticultorii au aflat în cadrul experimentelor că specia adusă din Asia este foarte rezistentă la dăunători și boli.
„Yam este o plantă de la care se consumă toate organele vegetative, inclusiv rădăcinile, care sunt sub formă de tuberculi, pe urmă frunzele și chiar tuberculii aerieni, numiți bulbili. Este o plantă valororasă care rezistă foarte bine în condițiile pedoclimatice ale țării noastre”, explică cercetătorul Costel Vânătoru, directorul Băncii de Resurse Genetice Vegetale Buzău.
Tuberculul de yam este dulce şi amidonos. Se poate consuma în stare crudă, după îndepărtarea epicarpului care poate cauza iritaţii uşoare ale pielii. În China, cartoful nu se consumă numai în stare proaspătă, ci și prăjit și apoi asezonat cu diverse sosuri.
Planta se comportă precum o liană care depășește cinci metri înălțime. Frunzele ating 11 centimetri lungime și sunt comestibile, la fel ca micii bulbili care cresc la baza frunzei. Acești tuberculi aerieni sunt rotunzi și ajung la doi centimetri lungime.
„Yam are frunzele comestibile și produce tuberculi și la axila frunzei. Când ajung la dimensiunea unei măsline mari devin foarte gustoși. Rivalizează cu apreciatele trufe pe care le găsim foarte greu și care sunt foarte scumpe. Putem obține o cultură de yam și ne putem bucura gustativ ca și cum am folosi apreciatele trufe”, spune cercetătorul Costel Vânătoru.
Potrivit specialiștilor buzoieni, planta este tolerantă la îngheţ, ceea ce o face pretabilă cultivării pe diverse tipuri de sol şi în diverse climate. Se poate înmulţi prin seminţe, tuberculi aerieni sau tuberculi de sol.