Pădurile din zona montană a Buzăului, sursă nelimitată de surprize. Descoperirea făcută de un pădurar în apropiere de orașul Nehoiu

Pădurile din zona montană a Buzăului, unde se află misterioasele așezări rupestre, sunt o sursă nelimitată de surprize. Ele i se pot ivi în cale oricui se aventurează în locurile nestrăbătute de multă vreme de om. Ciprian Chiriac, ghid montan din Colți, spune că a descoperit ceea ce pare a fi un adăpost de observație, folosit odinioară de țăranii sau sihaștrii din munți.

Este vorba despre o scobitură într-un bloc de gresie situat în apropiere de orașul Nehoiu, la limita cu ansamblul de schituri rupestre din Bozioru – Brăeşti – Colţi.

„Această formațiune cu scobitura în ea este undeva la cinci kilometri de satul Stănila, pe un drum forestier, foarte izolată. De acolo se vede toată valea. Un pădurar m-a dus la ea, acolo, pe un versant nordic al unui vârf, îi zicem «Trei hotare», pentru că acolo se întâlneau trei moșii. Se află undeva aproape de Mlăjet, zona Nehoiu”, ne spune Ciprian Chiriac, ghid din comuna Colți.

Acesta crede că scobitura a fost săpată de om, cu multă vreme în urmă, cu rol fie de adăpost pentru ciobanii aflați în transhumanță, fie de punct de observație asupra întregii văi, ori loc de sihăstrie, ca cele din arealul Bozioru – Brăeşti – Colţi.

”Această grotă se află la jumătatea blocului din gresie. E cam greu să se fi format singură. După cum arată intrarea, semirotundă, cred că a fost săpată de om. O să caut cândva niște urme de daltă, de cioplire. I-am arătat fotografii și Dianei Gavrilă, care a documentat așezările din zonă, și zice că nu știa de existența acestei așezări, punct de observație, ce o fi fost. Eu nu am găsit-o în nicio descriere mai veche”, spune Ciprian Chiriac.

Ceea ce pare a fi o mică așezare rupestră se află pe teritoriul orașului Nehoiu, cu posibilitate de acces dinspre satul Stănila, la circa 100 de metri distanță de un drum forestier.

 

„Scobitura are la bază aproape doi metri, cât lungimea unui om, înălțime la un metru și jumătate, iar adâncimea aproape doi metri. Nu am măsurat-o, dar și înăuntru are niște chestii, un fel de căușuri pe fundul ei, care nu par a fi făcute de mama natură. Acolo a fost un drum vechi de legătură, pe culme, care ieșea la Stănila”, este de părere ghidul din Colți.

Ar putea face parte din ansamblul așezărilor rupestre din Munții Buzăului

Zeci de aşezări rupestre au fost identificate în arealul Bozioru – Brăeşti – Colţi, toate localizate în jurul culmii Ivăneţu, pinten paleogen de circa 1.000 metri înălţime, format din gresie.

Cercetători din Germania, Austria şi Elveţia au venit de multe ori în România pentru a studia cele aproximativ 30 de schituri, mănăstiri şi sihăstrii din Munţii Buzăului. Nu există încă datări clare şi niciun studiu complet cu privire la aceste aşezări.

Datele arheologice prelucrate până în prezent evidenţiază perioade diferite de locuire, mergând până în epoca bronzului, cultura Monteoru, sau începutul primei epoci a fierului, Hallstatt, atestarea documentară certificând însă doar perioada care începe cu secolul XVI.

Înaintea creştinilor, în grotele din masivul Crucea Spătarului au trăit civilizaţii care se lasă cu greu descifrate. La doar 300 de ani după Hristos, în locurile acestea au viețuit primii misionari creştini sosiţi din Orientul Mijlociu, pentru a propovădui învăţătura lui Hristos.

Cea mai veche aşezare rupestră este grota numită Fundul Peşterii, locuită încă dinainte de apariţia creştinismului. Istoricii şi teologii susţin că aceasta arată că „unele sihăstrii au apărut în epoca pre-geto-dacică”, formând o zonă sacră, unde se adorau armele, apa şi soarele.

Ulterior au devenit patria asceţilor geto-daci, care ulterior le-au cedat „misionarilor veniţi din părţile Ciliciei” şi asceţilor creştini, ca apoi să se închege aici cea mai puternică vatră sihăstrească, după Dobrogea.

„Cu excepţia Dobrogei, respectiv Constanţa şi Tulcea, putem să spunem că Buzăul este un leagăn de plămădire al creştinismului românesc”, susţinea ÎPS Ciprian Câmpineanul, arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.

O firidă săpată în peretele vestic seamănă cu un altar închinat lui Audius, episcop exilat de Împăratul Constantin al II-lea, în timp ce crucile malteze amintesc de secolele IV-VI după Hristos.

Alte 200 de simboluri sunt desenate pe pereţii grotei Fundul Peşterii, pentru care s-a folosit tehnica inciziei şi a zgârierii pe perete a figurii, obiectului sau simbolului.

Sunt redate arme: vârfuri de lănci, de săgeţi sau suliţe, cu sau fără coadă de lemn, pumnale, dar şi alte semne specifice artei rupestre preistorice, cu similitudini în ţară, cum ar fi Basarabi şi Clisura Dunării, sau în străinătate, respectiv Spania, Franţa şi Italia. Peste acestea, care sunt preistorice şi majoritare, s-au suprapus altele din feudalism: cruci, obiecte de cult, nume în neogreacă sau litere chirilice, ani, etc.