Producătorii de afumături tradiționale din Buzău, asaltați cu comenzi pentru sărbătorile Pascale, de la românii din diaspora

Se apropie Paștele și deja gândul ne fuge la mesele bogate, în familie, de pe care nu vor lipsi bunătățile din carne de miel sau berbecuț.

Producătorii de afumături tradiționale primesc deja comenzi, cele mai multe de la români stabiliți în străinătate.  Anul acesta, dă semne că va avea mare succes un sortiment abia lansat de o carmangerie din Buzău.

Este vorba despre berbecuț întreg copt în afumătoare. Bucata rumenă cântărește peste 20 de kilograme și are circa o lună de zile termen de valabilitate.

Patrama de berbecuț întreagă este noutatea pe care o carmangerie din Buzău a introdus-o în gama de produse specifice sărbătorilor pascale. Carcasa este tranșată în așa fel încât carnea să fie pătrunsă bine de dogoare și fum.

O pastramă de oaie întreagă, coaptă și afumată, costă în jur de 1.000 de lei. Este primul dintr-o serie de astfel de produse afumate cerute de români din Diaspora, pentru ospețele de Paște. Clienții vor primi coletele în mai puțin de o săptămână, apoi trebuie păstrate la temperatură scăzută.

„Prin coacere, pastrama capătă frăgezimea și conservarea. Prin coacere și fumul de la flacără, de la lemn, se conservă și așa, în felul ăsta, dacă e temperatura corespunzătoare poate să țină până la 30 de zile.” ne-a declarat Constantin Frusinoiu, producător de afumături.

Mica fabrică de bunătăți tradiționale din Buzău produce zilnic zeci de kilograme de pastramă de oaie, mușchi și șunculiță de porc.

Bucățile de carne, cu cât sunt mai uscate și afumate, cu atât au termen mai mare de valabilitate.

Pe lângă zecile de kilograme de pastramă de oaie, carmangeria din Buzău mai livrează în punctele sale de desfacere și în străinătate babic, pastă de mici, sunculiță coaptă și mai multe sortimente de cârnați afumați.

Mai multe carmangerii din Buzău le trimit pachete cu afumături românilor din străinătate, prin firme de curierat. Acestea ajung in două, trei zile de la efectuarea comenzii.