Seră complet automatizată, construită în comuna Săhăteni. Trufandale apreciate de toți românii, recoltate și iarna, în spațiul protejat

Doi tineri antreprenori din Buzău au dezvoltat o fermă ultramodernă, folosind un sistem complet automatizat pentru cultivarea căpșunilor pe tot parcursul anului, indiferent de condițiile meteorologice.

Interesant este mai ales modul în care aceștia produc fructele. Căpșunele de la Buzău nu sunt cultivate în sol, ci într-un substrat organic din nucă de cocos. Primele fructe s-au copt, iar recolta este deja contractată de un supermarket.

Andra și Cătălin erau în anul doi la Agronomie atunci când au decis să-și facă o seră de ultimă generație, după un model francez, în care fructele se coc tot timpul anului. De la idee la planul de afaceri a fost un singur pas. Investiția s-a ridicat la un milion de euro, iar banii necesari au fost obținuți prin fonduri europene.

„Ideea ne-a venit în facultate. Aveam un domn director foarte drăguț care ne-a povestit despre fondurile europene și am început să ne uităm pe internet, să vedem tot felul de chestii, sere de roșii, de căpșuni, în afară”, ne mărturisește Andra Luiza Constantin.

 

Drumul spre succes nu a fost deloc ușor pentru cei doi tineri. Au reușit ca înainte de terminarea facultății să înființeze sera, în comuna buzoiană Săhăteni. Construcția se întinde pe o suprafață de 5.000 de metri pătrați și este complet automatizată.

„Sera este una de model hidroponic, produs în Franța, sută la sută automatizată. Noi suntem aici doar pentru a observa planta și pentru a interveni cu tratamentele necesare, pentru a combate boli, mai puține, pentru că fiind platate în nucă de cocos am scăpat de bolile solului”, declară Cătălin Mihalcea.

Aparatura de ultimă generație le permite proprietarilor să controleze, printr-o aplicație, tot ce se întâmplă în seră, de la climă până la umiditate, inclusiv de la distanță.

„Putem vedea temperatura ambientală, umiditatea, temperatura la nivelul rădăcinilor plantelor, viteza vântului, lucșii care sunt afară”, ne explică tânărul proprietar al fermei.

Înteresant este și modul în care sunt cultivate fructele. Căpșunele de la Buzău nu cresc în sol, ci într-un substrat organic din nucă de cocos. Au scăpat astfel de dăunători iar fructele sunt sănătoase și extrem de aromate.

„Noi am ales soiul Amandine deoarece este foarte cunoscut pentru forma fructului, pentru miros. Este o căpșună foarte lucioasă, un soi productiv, care față de alte soiuri este destul de în regulă ca preț”, declară Andra Luiza Constantin.

Primele fructe s-au copt încă din luna aprilie, iar căpșunile sunt culese, cu grijă, fruct cu fruct. Totul merge foarte repede pentru că plantele sunt cultivate la o înălțime de un metru și jumătate, perfect pentru culegătorii care nu mai sunt nevoiți să se aplece pentru a aduna fructele.

În total se culeg aproape patru tone în fiecare lună, iar producția este deja contractată de un supermaket care are magazine în Buzău, Focșani și Ploiești.

Tinerii întreprinzători nu duc lipsă de clienți și spun că, pentru a face față comenzilor, vor mai înființa o cultură de căpșuni și pe sol, în câmp, iar în viitor vor să mai construiască o seră cu o suprafață dublă decât cea pe care o dețin deja.