Teoria uluitoare despre o catacombă descoperită la 3 km de Râmnicu Sărat, în localitatea Podgoria

1583

Primarul din Podgoria vrea să facă săpături pentru a vedea dacă incinta subterană descoperită zilele trecute la 3 kilometri de Râmnicu Sărat este parte a unui tunel de evacuare a populației din oraș în vremuri de restriște.

Urme ale unei vechi construcţii subterane, cu pereţi din cărămidă, au ieşit la lumină în comuna buzoiană Podgoria, în urma unor săpături pentru turnarea fundaţiei unei case. În catacombă au fost găsite şi oseminte.

Descoperirea a fost făcută de proprietara unui teren de la intrare în Podgoria, pe care aceasta s-a apucat să construiască o casă. În timp ce săpau la un metru adâncime, pentru fundaţie, muncitorii au dat de un zid din cărămizi.

Aceştia au scos câteva bucăţi din zid şi aașa au descoperit camera de doi metri înălţime, cu tavan boltit şi o deschidere de 2,5 metri. După ce a fost lărgit orificiul, femeia a coborât pe o scară în camera al cărei tavan era îngropat la un metru în pământ unde a descoperit resturile unor cranii de cal şi ovine.

Primarul Marius Chiru, profesor de geografie și pasionat de istorie, crede că descoperirea din comuna pe care o păstorește este un important indiciu al existenței unor galerii subterane care pornesc din Râmnicu Sărat și se pierd în zona de deal.

Acesta crede că incinta subterană al cărei plafon a fost descoperit după decopertarea unui strat de un metru grosime de pământ este restul unor catacombe cu rol de refugiu. Cetățenii le foloseau pentru a părăsi orașul în cazul unor asedii, crede Chiru.

”Strămoșii mei, când s-au stabilit în zonă, la începutul anilor 1900, vorbeau despre tuneluri în care se putea intra cu trăsura. Este o legendă care, iată, ar putea avea la bază sâmbure de adevăr”, spune Marius Chiru.

Catacomba care a fost găsită într-o zonă a satului cu case construite în ultima sută de ani seamănă cu cele găsite în orașul Râmnicu Sărat, spune primarul din Podgoria. Au cel puțin 200 de ani vechime și ar fi fost beciurile de sub casele negustorilor din târgul aflat la granița Țării Românești cu Moldova.

„Incinta are trei ramificaţii de peste trei metri lungime fiecare, ce par a continua spre oraşul Râmnicu Sărat, Mănăstirea de la Podul Bulgarului şi către albia râului Râmnicu Sărat. Niște săpături ar putea lămuri dacă avem de-a face cu un tunel, așa cum cred eu, sau cu beciuri izolate, cum susțin reprezentanții muzeului”, spune Marius Chiru, primarul din Podgoria.

Muzeul din Râmnicu Sărat a fost înştiinţat despre descoperirea făcută la 3 kilometri distanţă de oraş, unde au mai fost găsite astfel de catacombe zidite la trei metri în pământ.

Cea mai veche mențiune documentară a numelui de „Râmnicu Sărat” descoperită până acum, datează din 8 septembrie 1439. Este vorba despre un privilegiu comercial acordat de domnitorul muntean Vlad Dracul negustorilor poloni, ruși și moldoveni, în care se precizează că „liovenii plătesc prima vamă la Râmnicu Sărat, doi florini ungurești de căruță încărcată, apoi dau și celelalte vămi”, referire care poate fi însă despre râu.

În ultimele trei secole, așezarea s-a dezvoltat în jurul Complexului Brâncovenesc, un important ansamblu de clădiri edificat de domnitorul Constantin Brâncoveanu, împreună cu unchiul său, Mihail Cantacuzino Spătarul, între 1690 şi 1697.

Biserica din mijlocul complexului a fost ridicată în centrul târgului de pe râul Râmnic, aflat la marginea de nord-est a Ţării Româneşti, pe locul unei biserici din lemn din secolul al XVI-lea, purtând hramul „Adormirea Maicii Domnului”.

Zidul de cetate medievală, păstrat parţial la sfârşitul secolului al XX-lea, este prevăzut pe laturile de sud şi de est, precum şi la mijloc, cu turnuri patrulatere la exterior şi cu turnuri hexagonale la colţuri. Pe pisania de la intrarea în biserică sunt trecuţi ctitorii mănăstirii, Constantin Brâncoveanu şi unchiul său Mihail Cantacuzino.

Cercetările arheologice au evidenţiat faptul că mănăstirea exista din secolele anterioare, în timpul lui Constantin Brâncoveanu fiind demolate latura vestică a mănăstirii, precum şi chiliile-anexă, în locul cărora s-a construit Casa Domnească.

Mănăstirea Râmnic, aşa cum este cunoscută în analele vremii, avea în Evul Mediu un rol strategic, fiind un adăpost la vreme de restrişte al localnicilor în calea năvălitorilor.