VIDEO – Atacurile urșilor în satele de munte din Buzău au continuat și după ce animalul bănuit că intra în curţile oamenilor a fost împuşcat

Dezamăgire printre localnicii din Colți, județul Buzău, care sperau că ursul care a dat iama în gospodăriile lor a fost omorât, joi, de vânători. Un alt animal a distrus mai multe anexe şi a ucis miei şi oi. Atacul s-a produs tot în comuna Colți, la câteva ore după ce ursul bănuit că teroriza localnicii din zonă a fost împuşcat, cu aviz de la Ministerul Mediului.

Gestul primarului de a stropi cadavrul ursului cu bere a fost intens criticat pe rețelele de socializare și a atras furia ministrului mediului, Grațiela Gavrilescu.

După săptămâni de căutări, ursul care a ucis zeci de animale domestice a fost depistat de vânători iar unul dintre aceştia a reuşit să îl împuşte. Primarul comunei Colţi, Pavel Rădulescu, s-a filmat în timp ce se bucură de capturarea animalului şi a distribuit înregistrarea video chiar pe pagina sa de socializare.

„Şi acum pomana porcului, hai să trăim. A mâncat destul, acum îi dăm de băut”, a spus primarul.

Imaginile cu sătenii şi vânătorii batjocorind cadavrul ursului, în semn de răzbunare pentru pagubele produse, sunt revoltătoare, iar reacţia edilului a fost criticată inclusiv de ministrul Mediului, care a dispus verificarea modului în care s-a făcut recoltarea.

Primarul și șefii mai multor instituții din Buzău au fost băgați vineri în ședință de prefectul Buzăului, pentru a da explicații. Acestea s-au lăsat cu lacrimi.

Localnicii comunelor din zona de munte a judeţului Buzău au fost terorizaţi de un urs care a intrat în gospodării şi a ucis zeci de animale. Numai în ultima lună, ursul a făcut ravagii în gospodăriile mai multor săteni din comunele Colţi şi Pănătău. Autoritățile locale susțin că împușcarea ursului a fost legală.

Din păcate, împușcarea ursului de aproximativ 400 de kilograme, care a terorizat comunitățile din Colți și Pănătău, nu a rezolvat deloc problema atacurilor asupra gospodăriilor. În timpul ședinței de la Prefectură, primarul din Colţi, Pavel Petrișor Rădulescu, a anunţat un nou atac, înregistrat noaptea trecută.

Atacul vine la mai puţin de 24 de ore după ce un alt urs, suspectat că a comis zeci de atacuri asupra animalelor domestice încă din 2015, a fost împuşcat, după obţinerea unui aviz de la Ministerul Mediului.