Vacanța de vară a fost perioada de vârf a centrelor de echitație din județul Buzău. Zeci de copii veneau la cursurile de călărie, la o pensiune din Cândești, aduși de părinți. Vestea bună este că activitatea centrelor continuă și după începerea școlii, chiar și-n timpul săptămânii. Pe durata activității celor mici, adulții se pot delecta cu băuturi și mâncăruri preparate chiar în fermă.
La Cândești, sat aflat în vecinătatea orașului Buzău, funcționează un centru de echitație al cărui instructor este Bogdan Găbăroi, un prahovean de 45 de ani.
La cursurile de călărie vin deopotrivă copii și adulți, turiști care caută alternative ieșite din comun de a evada din rutină.
”Este o activitate de relaxare, ieșim în aer liber, respirăm aer curat în pădure, toți știm că este un masaj pentru creier și atunci trebuie să îl folosim cât de des putem”, ne spune o tânără din Buzău, înscrisă la cursurile de echitație.
O sută de lei costă ora de călărie sub îndrumarea lui Bogdan. Cursanții sunt plimbați călare prin superbele păduri și văi ale Buzăului. Înainte, însă, primesc sfaturi și echipament de protecție.
”Trebuie să ai ai echipamentul corespunzător, să ai cască, să ai protecție pentru spate, pantaloni lungi și ghete. Îți trebuie curaj până încaleci; după aceea te simți în largul tău. Cel puțin așa mă simt eu. Îți trebuie încredere în cal, chiar dacă el poate avea un comportament mai imprevizibil”, spune Maria.
Cei mai mici dintre cursanți au 9 și 10 ani. Sunt aduși săptămânal de părinți la centrul de echitație din Cândești, pentru că li se face repede dor de Mișu, calul cel mai cuminte și ascultător din menajeria lui Bogdan Găbăroi.
”Conform metodei mele, și am aici exemple, în mai puțin de o lună cursantul poate pleca singur în pădure, însoțit de mine, bineînțeles, dar să-și conducă singur calul”, explică Bogdan Găbăroi, instructor de echitație.Vacanța de vară a fost perioada de vârf a centrului de echitație. Vestea bună este că acesta funcționează și după începerea școlii, chiar și-n timpul săptămânii. Pe durata activității celor mici, adulții se pot delecta cu băuturi și mâncăruri preparate chiar în ferma din Cândești.
”Avem șunculiță de casă, babic, pastramă de berbecuț și mușchiuleț montana, afumate tradițional la noi, aici, ecologic. Toate sunt afumate de noi, de la babic, cârnați de Pleșcoi. Toate bunătățile Buzăului”, spune Emil, bucătarul pensiunii.
Pe lângă oferta bogată în mâncăruri tradiționale din zona Buzăului, oaspeții pensiunii găsesc numeroase opțiuni de a umple un sejur. ”Avem teren de fotbal, piscină, foișor cu 80 de locuri, pentru întâlniri între grupuri, cursul de echitație cu Bogdan ”, declară Marius Rusu, proprietarul pensiunii ”Ferma Rușilor”.
Turiștii se pot caza la pensiunea în cadrul căreia funcționează centrul de echitație. O noapte de cazare într-o cameră dublă costă 150 de lei, iar într-un apartament, 250 de lei. Oaspeții au parte de meniuri tradiționale din zona Buzăului și de trasee turistice către cele mai importante obiective turistice din Buzău, precum Vulcanii Noroioși și Muzeul Chihlimbarului.