Vinul cu ierburi aromatice, creat la Breaza de Buzău. Ce plante a amestecat viticultorul

Un viticultor experimentat a amestecat nouă plante medicinale precum pelinul, coada șoricelului, oregano și măceșe, ca să obțină un merlot aparte. Licoarea și-a păstrat în timp calitățile nealterate.

Vinurile românești din soiuri nobile au vânzare mai slabă, de câțiva ani, din cauza produselor din import, iar criza a fost accentuată de pandemie – se plâng producătorii din zona Buzăului.

Ca să poată răzbi pe o piață invadată de băuturi ieftine, un viticultor din Breaza, județul Buzău, a început să experimenteze rețete neobișnuite. Așa a apărut vinul „Miracol“ de la Crama Lupu, un merlot în care au fost amestecate nouă ierburi aromate.

Lică Lupu, din comuna Breaza, este unul dintre zecile de proprietari de viță de vie şi crame din zona dealului Istriţa, care face parte din vestitul areal Dealu Mare din Subcarpații de Curbură. Pentru a rezista concurenței, viticultorul din Breaza a decis să dea frâu liber imaginației și să experimenteze noi sortimente. Așa a creat vinul „Miracol“, un merlot în care a adăugat câteva ierburi aromate.

„Este un vin special, un Merlot în care am macerat vreo nouă plante medicinale, în genul vinului pelin. Îl am de doi ani îmbuteliat fără să fi suferit modificare de gust, aromă și aspect. Culoarea este impecabilă, nu a apărut niciun fel de oxidare și, având în vedere că are cinci ani, acest vin, spre surprinderea mea, își păstrează nealterate toate proprietățile de la momentul îmbutelierii. Vinul roșu, în general, cu cât se învechește, cu atât își pierde pigmentul și se duce spre rubiniu. Ăsta, nu”, arată fermierul buzoian de pe Drumul Vinului.

Producătorul vinului cu plante aromatice spune că licoarea sa specială nu a primit niciodată sulf, conservant sau alți aditivi. El crede că plantele sunt cele care au reușit să conserve miraculos băutura.

„Plantele pe care le-am macerat în acest vin au imprimat niște arome deosebite. Vorbim aici de cel puțin patru plante foarte puternice, precum pelinul, de coada șoricelului, oregano și măceșe. Am folosit o cantitate mare de măceșe, de la care am și bănuiala că prin vitamina C din compoziția lor au conservat natural și foarte bine vinul“, precizează Lică Lupu.

Natura a fost generoasă pe dealul Istriței, fiind aproape perfectă dispunerea versantului pe care li se întind livezile și viile.

Sunt studii care demonstrează că strugurii de la Istrița sunt cei mai dulci din țară, pentru că au expunere îndelungată la soare, de dimineață și până la apus, iar solul este cald chiar și noaptea, de la calcarul aflat la mică adâncime.

Mândria viticultorilor din Breaza și Pietroasele este justificată atâta vreme cât vinurile produse din soiuri nobile de struguri, ca tămâioasa românească, fetească sau merlot, satisfac cele mai ascuțite simțuri.

O sticlă de Tămâioasă de Pietroasa costă între 25 și 45 de lei litrul, acest sortiment fiind piesa de rezistență a zecilor de crame particulare de la poalele Dealului Istrița. Calitățile sale par însă din ce în ce mai puțin sesizabile în orizontul clienților porniți în căutare de vinuri. Astfel, vinul autohton, de calitate, pierde teren, de la an la an, în fața băuturilor ieftine din supermarketuri, aduse din țări care își permit investiții mici în producție și vinificație.

Sute de litri de vin bun se află depozitat în crama lui Lupu, mai mult decât ar fi trebuit să existe înainte de sezonul culesului. Pe vremuri, vinul nu apuca să îmbătrânească, pentru că își găsea repede cumpărători. De o vreme, însă, clienții s-au rărit, rămânând în portofoliu doar cei care apreciază produsele premium.

Un producător adevărat nu va face însă rabat de la calitate, oricât de greu i-ar fi. Viticultorul de la Breaza de Buzău deține o suprafață generoasă de podgorie, pe care o îngrijește și în care investește multe resurse, pentru a obține toamna cele mai bune vinuri.

Câștigarea de premii la concursuri naționale și internaționale vine de la sine. Dovada palmaresului sunt zecile de cupe și medalii care stau prăfuite pe rafturile cramei din Breaza, printre sticlele de vin vechi, la fel de prăfuite.

„Regina cramei mele este o Tămâioasă din 2011, dulce, cu care am câștigat medalia de argint la Sofia patru ani mai târziu. Țin minte că 2011 a fost un an bun. În general, din 2010 încoace, chiar și 2008 și 2009, au fost niște ani foarte prielnici pentru vie, în special pentru vinurile care au trebuit să acumuleze mult zahăr, s-au pretat la supracoacere și acumularea de mucegaiurilor nobile”, povestește Lupu.

Datorită mediului de păstrare, vinurile îmbuteliate pot rezista multe decenii. Sunt câteva condiții de la care experimentații producători de vin nu se abat niciodată, altfel produsele lor vor suferi deprecieri în timp.

Crama familiei Lupu este săpată la peste doi metri adâncime, în calcarul care este un foarte bun izolator termic. Temperatura constantă din beci, atât vara, cât și în sezonul rece, prelungește durata de valabilitate a vinului.

„Toate sticlele depozitate sunt etanșate cu ceară, turnată peste dopul de plută. Este cea mai bună metodă de a izola conținutul de aerul din exterior. Oxigenul este cel mai mare dușman, iar vinul îmbătrânește mult și bine dacă nu se aerisește. Vinul este pretențios și la lumină, și la temperatură. În camera de păstrare trebuie să fie cam 10 grade Celsius, să nu depășească 14 grade”, explică Lică Lupu.

Comoara din beciul buzoianului își sporește valoarea de la o recoltă de struguri, la alta. Din recipientele pentru fierbere, vinul nou îl înlocuiește pe cel de anul trecut, care este și el transferat în baric, pentru învechire.

Baricul este un butoi mai mic, de 225 de litri, confecționat din lemn de stejar. Este un recipient nelipsit din cramele care se respectă. Doagele se ard pe dinăuntru pentru a se crea un strat de cărbune la interior. Lemnul ars, împreună cu esența de stejar, dă vinului un plus de aromă, în special vinurilor roșii, explică viticultorul nostru. Cel mai tânăr vin păstrat de el în butoaiele pentru învechire are trei ani.

„Feteasca neagră are un an de când stă la baric, însă este din recolta de acum cinci ani. Cabernetul este din 2017 și are un an de când stă la baric. În perioada învechirii, suprafața interioară a baricului, a butoiului, trebuie să corespundă cu cantitatea de vin care trebuie învechit pentru a împrumuta cât trebuie aromele, în special vanilia care i-o dă lemnul de stejar, coroborat cu arderea medie care este aplicată de constructorul baricului”, detaliază viticultorul care-și așteaptă oaspeții la crama din Breaza. În localitatea vecină, Pietroasele, vizitatorii pot vedea locul în care a fost descoperită superbul tezaur Cloșca cu puii de aur.

„Miracol“-ul din ierburi aromatice din crama lui Lică Lupu a fost apreciat de juriile mai multor concursuri de vin din țară