Cinci zile a petrecut în salonul de la pediatrie, copilul de 9 ani care a rămas fără tată după ce acesta a decedat în urma unei operaţii complicate, în Spitalul Judeţean.
El a fost preluat în plasament de către Protecţia Copilului. Băiatul era ataşat de tatăl său şi ajunsese şi el la spital odată cu părintele, când au fost preluaţi de ambulanţă.
Cei de la Protecția Copilului din Buzău nu au aflat prea târziu de drama care s-a consumat sub ochii unei comunități adormite de propriile griji.
Serviciul social al primăriei din localitatea Buda, hrănit din bani publici, habar nu a avut că micuțul este crescut într-un bordei într-o mizerie de nedescris.
Atunci un copil de doar două luni murea la spitalul din Buzău răpus de o pneumonie netratată la timp de doi părinți alcoolici.
Cazul micuțului de nouă ani din localitatea Buda, pare desprins dintr-un alt film ce riscă să se termine trist,cu lacrimi șiroind pe obrajii spectatorilor.
La sfârșitul săptămânii trecute, tatăl său de 46 de ani care muncea cu ziua ca să-i poată cumpăra copilului mâncare şi haine s-a simţit rău şi a chemat salvarea.
Ambulanţa a ajuns la el şi a fost dus la spital, împreună cu băiatul, care nu mai avea pe nimeni în preajmă. A fost cazat de atunci în secţia de pediatrie, unde i-au fost asigurate trei mese pe zi. ”Bărbatul în vârstă de 46 de ani a fost transportat cu ambulanța la unitatea de primiri urgențe a Spitalului Județean Buzău în stare foarte gravă, cu peritonită generalizată. Acesta a venit însoțit de copilul său de 9 ani care a fost ulterior cazat la secția Pediatrie a spitalului”, a declarat Adriana Bunilă, purtător de cuvânt al Spitalului Județean Buzău.
Deşi medicii din Urgențe l-au operat pe bărbat şi au încercat să-l salveze, ulcerul perforat şi o puternică infecţie abdominală l-au răpus.
De atunci, cadrele medicale nu-şi găsesc cuvintele să-i spună copilului că singurul om care avea grijă de el a pierit şi încearcă să amâne pe cât posibil cumplitul moment. ”Asistenta socială din spitalul județean mi-a spus că în momentul în care copilul a primit mâncare în salon, a ținut neapărat să pună deoparte din această mâncare pentru că era convins că tatăl lui trăiește și urmează să mânânce și el. E un episod emoționant care denotă că băiatul era foarte atașat de tată, mult mai atașat decât de mama lui”, spune Gheorghe Bălan, asistent social la primăria comunei Buda.
Între timp, mama băiatului a fost găsită de către autorităţi. „A venit şi mămica copilului când a aflat ce s-a întâmplat cu concubinul dumneaei. Mămica nu şi-a pus problema să-l abandoneze. Mama şi-a arătat deschiderea de a fi alături de copil când acesta va afla vestea morţii tatălui”, a declarat Cristina Niculescu, reprezentant al Direcției de Asistență Socială.
Potrivit asistenților DGASPC Buzău, reacţia copilului la vederea mamei a fost mai mult decât pozitivă, pentru că primul lucru pe care l-a spus copilul a fost faptul că vrea să o vadă pe mama lui şi că îi este dor de ea. Autoritățile din comuna Buda spun că băiatul nu are paternitate recunoscută, iar relaţiile între cei doi părinţi s-au deteriorat, minorul fiind crescut de tatăl biologic, faţă de care dezvoltase o relaţie de ataşament. ”Ei au locuit împreună și, pentru că au existat niște probleme legate de consumul de alcool, nu știu dacă exagerat sau nu, mama a plecat la părinții ei undeva într-un sat din apropiere, iar copilul a rămas cu tatăl, se pare, mai atașat fiind de acesta. Mama se pare că are și ceva probleme de sănătate iar după plecarea ei a devenit o problemă însăși subzistența familiei din tată și fiu”, spune Gheorghe Bălan, de la primăria comunei Buda.
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău a demarat o anchetă socială în acest caz, iar copilul, împreună cu mama sa, a fost cazat, în data de 3 iunie, la Centrul DGASPC Buzău.
Mama le-a spus celor din centru că nu mai era împreună cu tatăl copilului când au fost preluaţi de ambulanţă pentru că plecase de câteva săptămâni de acasă întrucât bărbatul consuma mult alcool şi se săturase de violenţele acestuia. Direcţia Generală pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului va demara investigații și cu privire la pasivitatea autorităților locale din Buda față de situația acestei familii.
Nu a fost centralizată nicio notificare de la primăria locală vizavi de condiţiile grele de trai ale acestei familii. Bărbatul și copilul locuiau într-o casă sărăcăcioasă, fără curent electric.
Copilul şi mămica vor rămâne în centrul DGASPC Buzău şi zilele următoare, întrucât vor trebui să vină rezultatele pentru Covid, apoi specialiştii vor decide unde îi va fi mai bine copilului şi pentru ce perioadă. O soră a bărbatului, care stă în Bucureşti şi are o situaţie materială bună, va achita toate cheltuielile de înmormântare şi-l va îngropa în Capitală.