A început distribuirea măştilor gratuite primite de la Guvern

Buzoienii cu venituri mici primesc  din această lună câte 50 de măşti
gratuite, pentru a se proteja de infecția cu Covid-19.

Guvernul PNL a emis în luna mai o ordonanță de urgență care prevede
alocarea către autoritățile publice locale a necesarului de măști de
protecție pentru familiile și persoanele defavorizate de pe raza
unităților administrativ-teritoriale.

Distribuirea măştilor de protecţie se realizează de către Ministerul
Sănătăţii, prin Direcţiile de Sănătate Publică către autorităţile
publice locale.

Autorităţile publice locale au întocmit deja liste nominale cu
persoanele beneficiare pe care le-au transmis la Direcția de Sănătate
Publică Buzău.

În județul Buzău au ajuns pe data de 3 septembrie,  1.277.400 de măsți ,
în prima zi fiind deja distribuite peste 90 de mii de măști în 10
localități.

Peste 72000 de persoane vulnerabile, cu venituri mici vor beneficiia la
Buzău de prevederile ordonanței emise de Guvernul Orban.

„Ne vom strădui ca aceste măști să ajungă cât mai repede la cei care au
neviie de ele.Facem toate eforturile pentru a limita această pandemie și
ne vom asigura că autorităţile publice locale își vor face bine treaba.
Guvernul Orban a stabilit ca distribuirea măştilor de protecţie, în mod
gratuit, către fiecare beneficiar, până la încheierea pandemiei de
coronavirus COVID-19.” a declarat joi Deputatul PNL Cristinel Romanescu.

Măstile sunt distribuite către persoanle defavorizate cu ajutorul
asistenților medicali comunitari, mediatorilor sanitari, asistenților
sociali sau altor angajați din cadrul serviciului public de asistență
socială,din cadrul primăriilor.

Ordonanta de Guvern nr 78 din luna mai prevede că se acordă gratuit un
set de 50 de măşti pentru familiile și persoanele defavorizate de pe
raza unităților administrativ-teritoriale
a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în
baza Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările
și completările ulterioare;
b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea
familiei acordată în baza Legii nr. 277/2010 privind alocația pentru
susținerea familiei,
c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de
până la 704 lei inclusiv,
d) persoanele încadrate în grad de handicap care realizează venituri
exclusiv din prestațiile sociale prevăzute de art. 42 și 58 din Legea
nr. 448/2006