Accident cu patru mașini avariate, într-o intersecție din Buzău. Două soferițe, transportate la spital

Două șoferițe s-au ales cu răni pe tot corpul iar patru mașini au fost avariate într-un accident rutier produs, vineri, la orele amiezii, la intersecția dintre strada Crizantemelor și strada Păcii, din municipiul Buzău.

Din primele date oferite de polițiști de la fața locului a reieșit că este vorba de o coliziune între două autoturisme, unul condus pe strada Păcii, dinspre strada Independenței către intersecția cu strada Crizantemelor, de către o șoferiță de 49 de ani, din Buzău și autoturismul condus pe drumul prioritar dinspre strada George Emil Palade către strada Pompiliu Ștefu.

La volanul acesteia din urmă se afla o tânără de 19 ani, din comuna buzoiană C.A Rosetti. În urma impactului, a rezultat avarierea altor două autovehicule, staționate lângă bordură. Accidentul rutier s-a soldat cu rănirea celor două șoferițe, acestea fiind preluate de ambulanță și transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

„În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a transmis IPJ Buzău.

Mai multe evenimente rutiere s-a produs pe drumurile din Buzău în ultimele 24 de ore. Joi seară, în jurul orei 21.00, polițiștii rutieri au fost sesizați de producerea unui accident de circulație pe strada Ceaușului, în comuna Râmnicelu.

A fost vorba despre o coliziune între bicicleta care circula pe un drum sătesc către strada Ceaușului, bicicletă pe care se deplasa un minor de 9 ani, din Râmnicelu și remorca tractată de un autoturism condus pe strada Ceaușului catre DN22 de către un șofer de 56 de ani, din Craiova.

Accidentul s-a soldat cu rănirea minorului, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză s-a întocmit dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.