Un bărbat din comuna Săpoca decis să-și curme viața a fost salvat zilele în ultimul moment de doi polițiști. Omul a fost văzut de agenți când s-a aruncat într-un canal de irigații iar omul legii a sărit după victimă în apă. Ajutat de pe mal de colega lui, agentul l-a adus pe nefericit la mal și l-a predat Ambulanței.
Protagonistul întâmplării de pe prundul Buzăului este un bărbat de 54 de ani, din comuna Spoca. Din motive încă necunoscute, acesta a hotârât marți să-și pună capăt zilelor.
A sunat mai întâi la 112 pentru a anunța ce are de gând să facă, iar mai multe echipaje de poliție au pornit imediat către locul indicat de apelant.
Ramona Paraipan și Săndel Damian, agenți ai Secției de Poliție Rurală Berca, se aflau în patrulare pe DN 10 și au ajuns primii la intervenție.
Cei doi polițiști au alergat spre malul canalului de irigații de la Mătești, iar când au fost zăriți venind spre el, bărbatul a plonjat în apa adâncă de peste trei metri.
Imediat, victima a încercat să revină pe mal, însă fără nicio șansă. S-a panicat când a observat că nu are aderență pe dalele alunecoase și a început să strige după ajutor.
Săndel Damian s-a asigurat mai întâi cu o șufă, apoi a intrat în apă după victima care între timp devenise agitată.
Bărbatul a fost prins cu mâinile de polițist și adus la mal, cu ajutorul Ramonei care a tras șufa cu toată puterea ei. Bărbatul din Mătești a fost internat la spitalul din Săpoca și este acum în afara oricărui pericol.
Pentru misiunea lor deosebită, agentul șef principal Săndel Damian și agentul Ramona Paraipan au fost felicitați pe pagina de Facebook a Poliției Române în cadrul unei postări care a adunat mii de aprecieri.
Săndel Damian își serbează miercuri ziua de naștere și le-a spus colegilor că satisfacția generată de salvarea unei vieți a fost cel mai frumos cadou primit.